Parada Victoriei, la Moscova

Parada militară sau Parada Victoriei şi acţiunea Regimentul nemuritor au loc miercuri, 9 mai, în Piaţa Roşie din Moscova. Evenimentele din Piaţa Roşie vor putea fi urmărite de pe mai multe ecrane de dimensiuni uriaşe, montate în Parcul Patriot din capitala rusă. Parada militară de Ziua Victoriei, consacrată aniversării celor 73 de ani de la victoria obţinută în cel de-al Doilea Război Mondial, când în 1945 Germania a capitulat, va avea loc în Piaţa Roşie din Moscova, anunţă Serviciul de presă al Ministerului rus al Apărării.

Mijloacele tehnice, inclusiv aeriene, care participă în dispozitivul de defilare în cadrul paradei militare de astăzi au plecat de la locul de dislocare permanentă şi se îndreaptă spre centrul capitalei ruse, Piaţa Roşie. Potrivit unor estimări, la evenimentele de astăzi de la Moscova vor participa în jur de un milion de persoane. La parada militară de astăzi vor participa un număr mare de mijloace tehnice. De asemenea, 80 de avioane şi elicoptere vor survola spaţiul aerian al Moscovei. Evenimentele din 9 mai de la Moscova vor deveni unele de amploare. O desfăşurare impresionantă de forţe va avea loc astăzi în Piaţa Roşie din Moscova, cu participarea a mii de soldaţi şi sute de vehicule militare, transportoare blindate, tunuri, maşini de luptă. Pe lângă defilarea trupelor, a tancurilor şi a vehiculelor militare, va avea loc şi o demonstraţie aeriană de Ziua Victoriei şi un marş intitulat Regimentul nemuritor. După cum se preconizează, pe 9 mai, la Moscova, va avea loc un spectacol grandios. La parada militară de la Moscova va participa şi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu.(www.russian.rt.com – 9 mai)/vdraguta/dsirbu