REPERE SPIRITUALE: Mănăstirea Suceviţa – “testamentul artei moldoveneşti din secolul al XVI-lea“

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

La 18 kilometri sud-vest de municipiul Rădăuţi, în satul Sucevița, pe valea pârâului cu același nume, între dealuri, se află Mănăstirea Sucevița, ctitorie a familiei Movilă, de boieri, cărturari şi domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, în secolele XVI-XVII. Zidită în ultimele două decenii ale secolului al XVI-lea, Suceviţa a fost construită în stilul arhitecturii moldoveneşti, cu o îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova.

Pornind de la arhitectura complexului, ce seamănă mai mult a cetate fortificată sau curte domească, cuprinzând central biserica, mănăstirea se prezintă ca un nucleu al credinţei ortodoxe, ce păstrează şi astăzi farmecul şi atmosfera monahală străveche.

Este una din bisericile pictate pe exterior din Moldova, la care starea de conservare a elementelor artistice este dintre cele mai bune, însă este, în egală măsură, un loc de regăsire, linişte, meditaţie, un spaţiu de o rarisimă frumuseţe.

Întregul complex al Mănăstirii Suceviţa impresionează prin îmbinarea armonioasă dintre arhitectură – religioasă şi de apărare – , pictură – fiind monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară (!) – , sculptură – în piatră şi lemn – şi exemple ale artei decorative religioase, iar pentru valoarea sa artistică, religioasă şi istorică, Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă pe lista Patrimoniului Cultural Mondial al UNESCO.

sucevita 1

Primii sihaştri de pe valea pârâului Suceviţa au fost ucenici ai Sfântului Daniil Sihastrul, care se nevoiau sub Muntele Obcina Mare, pe locul care se numeşte până astăzi „La Pustnici”.

La începutul secolului al XVI-lea îl întâlnim aici pe Calistrat Sihastrul, un alt ucenic al Sfântului Daniil de la Voroneţ, care a adunat în jurul său mai mulţi ucenici şi a înnoit prima sihăstrie, cunoscută în tradiţie sub numele de „Sihăstria lui Calistrat”.

Alţi sihaştri de aici au fost Pangratie arhimandritul şi Cuviosul Isachie, primul s-a nevoit, alături de câţiva ucenici pe o culme, numită până astăzi „Dealul lui Pangratie”, iar al doilea a sihăstrit pe dealul Furcoiului.

Pe aceste locuri, în anul 1581 se ridica o biserică modestă din lemn, prima ctitorie a familiei Movileștilor, ce a precedat actualul complex mănăstiresc, Gheorghe, cel mai mare dintre fraţii Movilă, îmbrăcând haina călugărească la Mănăstirea Probota, ajungând mitropolit al Moldovei, şi apoi stareţ al lăcaşului pe care l-a fondat la Suceviţa.

Perioada sihăstriei de călugări organizată în jurul bisericii de lemn este amintită astăzi de o cruce, pe locul Sfântului Altar, pe muntele Furcoi din  faţa actualei mănăstiri. Tot de atunci s-a perpetuat sărbătorirea hramului ei – Schimbarea la Faţă a Domnului, la 6 august – ca hram al Mănăstirii Suceviţa, deşi biserica mare din incintă construită ulterior are hramul Învierea Domnului.

În perioada domniei lui Petru Șchiopul, frații Movilă au devenit sfetnicii domnitorului și ţinând cont de situaţia lor materială, au început să constribuie la ridicarea unei mănăstiri de dimensiuni considerabile.

În anii 1582-1584 a fost zidită biserica, iar în anul 1595, după urcarea pe tronul Moldovei a lui Ieremia Movilă, acesta adaugă bisericii două mici pridvoare amplasate pe laturile de nord și sud, la intrarea în biserică, ansamblul fiind atestat documentar în anul 1586.

Despre Ieremia Movilă, în „Letopiseţul Ţării Moldovei”, cronicarul Ion Neculce povesteşte că “Ieremia Vodă au pus multă avere la mănăstirea Suceviţă într-un beci sub curţile domneşti. Iară dupa moartea lui vinit-au doamna cu ginerii ei din Ţara Leşască şi au luat ace avere toată, de s-au dus cu dânsa de au făcut oaste în Ţara Leşască şi au vinit în Moldova. Care stau tainele şi până astădzi deşarte, unde au fost ace avere ?”

Tot în această perioadă sunt construite zidurile și turnurile de incintă care dau ansamblului un aspect de cetate medievală, chiliile pentru călugări, dar și o casă domnească, distrusă în timp, şi tot în acest timp, este pictată biserica, atât pe interior cât şi pe exterior. Aceasta este opera unei echipe de zugravi condusă de doi pictori exponenți ai școlii moldovenești, Ioan Zugravul și fratele său Sofronie, fresca fiind realizată după Programul iconografic al picturii interioare și exterioare ce respectă tradiția constituită în prima jumătate a secolului al XVI-lea din vremea lui Petru Rareș, dar introduce și unele teme noi cu caracter teologico-dogmatic. Pictura se păstrează până în prezent în forma originală, este dominată de culoarea verde-smarald, fiind cea mai bine conservată din întreg grupul bisericilor moldoveneşti cu pictură exterioară.

Însă, interesant este faptul că, unele legende arată că o femeie de prin partea locului s-a oferit să ajute la ridicarea mănăstirii, cărând cu carul tras de bivoli piatra necesară construcţiei, şi că a realizat această muncă dificilă timp de nu mai puţin de 30 de ani, fără întrerupere, doar din dorinţa de a fi înmormântată în biserică. Istoria arată că această onoare nu i-a fost acordată, însă, pentru ca amintirea ei şi evlavia jertfei să nu se şteargă, i s-a pus aşezat chipul cioplit în piatră pe turnul clopotniţei, sub forma unei ciudate figuri, cu trăsături aspre, ce poate fi întâlnită şi în prezent deasupra unuia dintre masivele contraforturi ale ansamblului mănăstiresc.

sucevita 2Alături de Gheorghe Movilă, într-un tablou votiv mai special, aflat în naosul bisericii, este înfăţişat un ctitor mai puţin cunoscut al Mănăstirii Suceviţa – Teodosie Barbovschi, frate de călugărie al lui Gheorghe Movilă la Probota, care îi va urma acestuia în calitate de mitropolit al Moldovei.

Mănăstirea Suceviţa este împrejmuită de ziduri groase, dând locului aspect şi chiar utilitate de fortificaţie, ţinând cont de faptul că, pentru comunitate, bisericile şi mănăstirile au jucat dintotdeauna un important rol protector în faţa duşmanilor. Este ştiut faptul că moldovenii au găsit necesară întărirea incintelor mănăstireşti pentru retragerea în vremuri de restrişte, mai ales în faţa bandelor de străini ce râvneau la bogăţiile ţării.

Mănăstirea este concepută în plan pătrat, cu laturile de 100 x 104 metri, zidurile sunt groase de circa 3 metri, cu o înălţime de peste 6 metri, fiind construite din piatră brută având ca liant mortarul. Zidurile prezintă în partea superioară guri de tragere care erau accesibile printr-un drum continuu de strajă, reconstituit astăzi doar parţial, iar cele patru turnuri de colţ ale perimetrului, alături de cel de la intrare, situat pe latura de nord, întăresc impresia de cetate medievală dată de zidurile masive.

Cel de-al patrulea turn de colţ – Turnul clopotniţă, situat în colţul de nord-vest al incintei, are planul pătrat şi este prevăzut spre exterior cu trei masive contraforturi etajate, adăugate probabil mai târziu pentru întârire, camera clopotniţei adăpostind cele două clopote din vremea ctitorilor, decorate cu stema Moldovei şi armele familiei Movileştilor.

Turnul de intrare în curtea mănăstirii are planul pătrat şi este poziţionat în mijlocul laturii nordice, fiind străjuit în afara incintei de două contraforturi impozante, prezentând deasupra gangului boltit două etaje dintre care primul este destinat paraclisului Buna Vestire.

sucevita 4Pictura interioară este repartizată pe toată suprafața disponibilă conform programului iconografic tradițional, dar îmbogățit prin teme teologice mai rar întâlnite până atunci în Moldova, cum este narațiunea care configurează cicluri complete din viețile unor sfinți cum sunt: Pahomie, Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Mucenic Gheorghe, Viața lui Moise etc. Temele noi, cu caracter teologico-dogmatic sunt prezentate mai ales în naos, și reprezintă fie imnul liturgic „Unul Născut…” fie reprezentări ale Sfintei Treimi și „Viața Mântuitorului Iisus Hristos – minunile și patimile”.

În naos, pe cupolă, este realizată imaginea impunătoare a lui Iisus Hristos – Pantocrator care binecuvântează cu ambele mâini întreaga Sa creație, alături de registrele Serafimilor și Heruvimilor, Arhanghelilor și Îngerilor, a Proorocilor și Apostolilor.

Turla prezintă la bază Divina Liturghie, iar în timpanele create de arcele piezișe ale bolții moldovenești sunt ilustrate patru momente cruciale referitoare la Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu: Bunavestire, Nașterea, Întâmpinarea și Botezul Domnului.

Tot în naos se află scene din viața lui Iisus Hristos – minunile și patimile – precum și ilustrarea unor versete din „Geneză” în două registre.

Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița este, aşa cum aminteam, cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești cu pictură exterioară, singura care-și păstrează latura de nord, unde este reprezentată scena „Scara Virtuților” (Scara Sf. Ioan Scărarul), fiind impresionantă prin amploarea și contrastul dintre ordinea îngerilor și haosul Iadului.

Pe pereții celor trei abside sunt pictate șapte registre ce redau „Rugăciunea tuturor sfinților” (Cinul), temă unică în arta creștin-ortodoxă, creație a școlii de pictură din Moldova.

Pe fațada sudică se află teme precum „Arborele lui Iesei”, având la bază filosofii antici, „Acatistul Domnului”, „Rugul în flăcări” „Pocrovul”, „Viața lui Moise” și „Acoperământul Maicii Domnului”.

sucevita 6Iconostasul mare al bisericii este o piesă ce datează din 1801, realizată probabil într-un atelier din zona galiţiană, care aparţinea în acea vreme, ca şi Bucovina de altfel, Imperiului austriac. El este oferit Mănăstirii Suceviţa, sub forma donaţiei, de către egumenul Ghenadie, asa cum stă scris pe grinda de deasupra uşilor împărăteşti. Influenţa gotică târzie se simte idin nou atât în sculptura cât şi pictura catapetesmei, influenţă răspândită de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în mediile ortodoxe. Astfel ornmamentaţia are ca elemente decorative vrejuri de acant şi viţă de vie, coloane cu capiteluri ionice, frize de ciucuri şi medalioane în cartuş sculptate în relief.

sucevita 7

La Suceviţa regăsim şi o cameră a mormintelor, în care îşi găsesc odihna veşnică frații voievozi Ieremia și Simion Movilă, ale căror lespezi de morminte, din marmură românească de Rușchița, constituie valori ale sculpturii medievale românești.

Tot la Suceviţa se găseşte, în fosta sală de consiliu a mănăstirii, un muzeu ce găzduieşte o colecție extrem de valoroasă de broderii din secolele XV-XVI, portretele fraților domnitori Movilă, tetraevangheliare ferecate în argint aurit, o capsulă din argint aurit cu o șuviță din părul Doamnei Elisabeta, soția lui Ieremia Movilă, sau un iconostas sculptat în lemn de tisă în stil baroc-rococo în 1801.

Şuviţa Doamnei Elisabeta (Elisaveta) are o istorie aparte: în anul 1617, Elisaveta împreună cu fiul său, Alexăndrel, a fost prinsă de turci şi dusă în robie la Constantinopol, iar în semn de nemărginită durere, şi-a tăiat părul şi l-a trimis la Suceviţa, unde se păstrează până în zilele noastre, în muzeu.

sucevita 8Majoritatea clădirilor de locuit, cuprinzând stăreţia, arhondaricul, chiliile, trapeze, anexele gospodăreşti, de asemenea muzeul şi paraclisul în care se slujeşte zilnic, toate aflate pe latura estică, au fost restaurate de către specialiştii Direcţiei Monumentelor Istorice, în cursul amplelor lucrări din perioada 1960 – 1970, păstrându-se din corpul original segmentul de clădire situat între cele două foişoare deschise.

Pictura de la Sucevița încheie epoca de mari creații ale secolului al XVI-lea, în care regăsim Humorul, Moldovița, Arbore și Voronețul, toate capodopere ale artei universale. Considerată de cercetătorul de artă francez Paul Henry „testamentul artei moldovenești”, Sucevița și-a obţinut, prin valoarea sa religioasă, istorică şi culturală, un loc în galeria marilor capodopere ale Patrimoniului Cultural Mondial al UNESCO, începând cu luna august 2010.

Fotografii din arhiva personală, august 2012