Aleşii locali pot deţine funcţii în sectorul privat

Aleşii locali pot deţine funcţii în sectorul privat în activităţi care nu sunt legate direct de atribuţiile exercitate ca primari, viceprimari sau consilieri – potrivit unui act normativ adoptat astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Documentul mai prevede prescrierea în trei ani a faptelor de incompatibilitate săvârşite de către aleşi pe perioada mandatului. USR şi PMP au criticat prevederile actului normativ, precizând că există deja o decizie de neconstituţionalitate pe acest subiect.
Stelian Ion, deputat USR: Primarii, viceprimarii, trebuie să desfăşoare activitatea pentru care au fost aleşi şi pentru care sunt remuneraţi, să nu desfăşoare activităţi comerciale în ce domeniu doresc dumnealor, că se interferează la un moment dat şi cu activitate, şi că nu au timp să îşi vadă şi de afaceri şi să aibă grijă şi de urbea care i-a ales.
Realizator: Iniţiativa legislativă a fost susţinută de reprezentanţii PSD, ALDE, PNL şi UDMR.
Eugen Nicolicea, social democrat: Dacă prefecţii au această posibilitate, este evident că şi aleşii locali trebuie să aibă această posibilitate. În domeniul rural fiecare are şi el un lot, are animale pe care le creşte. Imaginaţi-vă că ar trebui să mai vândă din surplusul de produse şi este pus în stare de incompatibilitate./rduinu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 mai