„Tânăra sofisticată”, sculptură semnată de Constantin Brâncuşi, s-a vândut la o licitaţie la New York cu 71 de milioane de dolari

Sculptura lui Constantin Brâncuşi, „Tânăra sofisticată” s-a vândut ieri la o licitaţie la New York cu 71 de milioane de dolari, un record pentru o operă a artistului. Sculptura din bronz şlefuit pe un soclu de marmură a aparţinut unei familii de colecţionari americani, care, potrivit Bloomberg, au cumpărat-o cu 5000 de dolari, în 1955, chiar din atelerul lui Brâncuşi de la Paris.

Precedentul record pentru o sculptură brâncuşiană era de 57,4 milioane de dolari înregistrat anul trecut cu „Muza adormită”. New York Times scrie că artistul român este considerat cel mai inovator şi mai influent sculptor al începutului de secol XX. Muzeul de artă modernă din New York îi va dedica o expoziţie începând din iulie, cu 11 din piesele aflate în propria colecţie./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 mai