Proiecte cu finanţare europeană, la Petroşani

Ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb, merge astăzi în Valea Jiului, pentru discuţii cu autorităţile locale despre creşterea nivelului de folosire a banilor europeni. La Petroşani se derulează unul dintre cele mai de succes proiecte cu finanţare europeană pentru realizarea de reţele de apă şi canalizare. Cu detalii în direct, corespondentul RRA, Ilie Pintea.
Reporter: Rovana Plumb se va întâlni în această dimineaţă cu reprezentaţi ai operatorilor din cadrul Asociaţiei Române a Apei, la sediul Apa Serv Valea Jiului, societate care a semnat unul dintre cele mai mari proiecte de investiţii în infrastructură cu finanţare europeană, în valoare de 90 de milioane de euro. Proiectul este primul de felul acesta din România, care primeşte finanţare prin Programul Operaţional Regional pentru Infrastructură Mare, iar Apa Serv e primul operator de servicii din ţara noastră care beneficiază de fonduri pentru extinderea şi modernizarea reţelei de apă şi canalizare. Rovana Plumb va discuta despre stadiul de implementare al proiectului, care este unul pe termen lung şi e considerat un exemplu de bune practici în acest domeniu, ce poate fi replicat şi de alţi operatori din ţară. De asemenea, ministrul fondurilor europene va participa la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale din Hunedoara pentru a indentifica principalele direcţii de atragere a finanţărilor europene în regiune şi pentru a vorbi despre stadiul în care se află investiţiile derulate în prezent, cu fonduri nerambursabile./ilixandru/menescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 mai)