Şoferii riscă suspendarea înnmatricularii maşinii dacă nu au Inspecţia Tehnică Periodică valabilă

Orice şofer riscă, de astăzi, suspendarea înnmatricularii maşinii, dacă nu are Inspecţia Tehnică Periodică valabilă. Se reţin şi plăcuţele de înmatriculare, iar amenzile sunt şi ele foarte mari, între 1.300 şi 2.900 de lei, iar de mâine toate staţiile ITP sunt obligate să filmeze verificarea autovehiculelor, ceea ce ar urma să oprească orice tentativă de păcălire a sistemului informatic al Registrului Auto Român, a explicat pentru Radio România Actualităţi, inginerul Claudiu Mija, şeful Departamentului de Supraveghere al instituţiei.
Claudiu Mija: Începând cu 21 mai, toate staţiile de ITP care nu au în funcţiune acest sistem, vor avea autorizaţia tehnică suspendată. Practic, noi avem posibilitatea ca pentru aceste staţii să restricţionăm informatic accesul la aplicaţii. Luni dimineaţă la ora 8:00, aceste staţii nu vor mai putea să efectueze inspecţii tehnice./mnecula/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 mai