Sportul previne demența (dar numai înainte de diagnosticare)

Se ştia că exerciţiul fizic este unul dintre mijloacele de a reduce riscul de demență, dar cercetătorii au arătat că, odată diagnosticată boala, sportul nu împiedică această pierdere a capacităților cognitive.
A deveni mai activ „nu încetinește deteriorarea cognitivă”, au conchis cercetătorii într-un studiu publicat în revista „BMJ”.
Cercetarea a fost efectuată în Anglia pe un eşantion de 494 de pacienți cu demență moderată până la medie. Unui număr de 329 de pacienţi dintre participanţii la studiu le-a fost prescrisă puţină gimnastică.
Dintre acești oameni în general vârstnici (în medie 77 de ani), un grup a trebuit să participe la două sesiuni de grup săptămânale de câte o oră până la o oră și jumătate, plus o oră la domiciliu pe săptămână, în timp ce celălalt grup nu a fost inclus în acest program.
Examinările după șase luni și un an au arătat că printre cei care au fost forțați să participe la sport, boala a evoluat la fel de nefavorabil ca și la cei scutiți de exerciţii fizice.
Declinul cognitiv a fost chiar putin mai pronunţat printre sportivi, dar „diferenţa, în medie, a fost mică şi relevanţa clinică incertă”, a subliniat revista BMJ într-un comunicat.
„În timp ce studiile mai mici au sugerat că exerciţiul fizic poate preveni sau inversa declinul cognitiv la persoanele cu boala Alzheimer, acest studiu foarte vast şi minuţios oferă cel mai definitiv răspuns la rolul sportului în caz de boală Alzheimer uşoară până la moderată „, a comentat fizioterapeutul Brendon Stubbs.
„Cercetările privind intervenţiile eficiente asupra stilului de viaţă care pot întârzia insuficienţa cognitivă în demenţă trebuie sa continue, a spus cercetatorul de la Kings College, citat de Science Media Centre.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 50 de milioane de persoane suferă de demență, din care două treimi de boala Alzheimer. Aproximativ 10 milioane de cazuri apar în fiecare an./rcostea

(www.levif.be – 22 mai)