Aproape 200 de mii de doze de vaccin antihepatic B vor fi distribuite în unităţile sanitare din toată ţara

Aproape 200 de mii de doze de vaccin antihepatic B vor fi distribuite, de săptămâna viitoare, în unităţile sanitare din toată ţara, a anunţat astăzi Ministerul Sănătăţii. În prezent, în maternităţi mai există cinci mii de doze, iar acolo unde stocul de vaccin s-a epuizat, până la primirea noilor doze, vor fi vaccinaţi copiii născuţi din mame purtătoare de virus hepatic B. Pentru ceilalţi copii se va aplica schema alternativa de vaccinare, la medicul de familie, cu vaccin hexavalent care conţine şi vaccinul hepatic B, precizează Ministerul Sănătăţii./ilixandru/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 mai)