Restricţii de circulaţie pe mai multe tronsoane de drum din ţară

Circulaţia camioanelor pe autostrada Soarelui, pe DN39 Agigea – Mangalia şi pe DN7 Piteşti – Veştem va fi restricţionată astăzi de la ora 16:00 până la 22:00. Pentru cele două zile libere de Rusalii interdicţia va fi aplicată şi duminică şi luni, de la ora 6:00 la 22:00. Aflăm acum cum se circulă pe principalele şosele din ţară de Alex Lancuzov.

S-a reluat circulaţia pe autostrada A1, Sibiu-Deva, după ce la kilometrul 337, lângă Orăştie, şoferul unei autoutilitare a lovit glisiera şi s-a răsturnat. În accident conducătorul auto şi-a pierdut viaţa, iar traficul a fost deviat temporar pe DN7 pntru sensul de mers spre Deva. În judeţul Arad, au fost ridicate restricţiile de la Căpruţa. Pe DN7 Valea Mureşului la kilometrul 479, trei persoane au fost rănite într-un accident frontal, produs la ora 6:00, între un autoturism şi o autoutilitară. Spre litoral, pe autostrada Soarelui nu sunt probleme deosebite de fluenţă, trafic moderat. Adaptaţi viteza şi păstraţi o distanţă de siguranţă mai mare între autoturisme la staţiile de taxare de la Feteşti, o zonă unde de regulă se produc mai multe tamponări. Pentru sensul Constanţa-Bucureşti, la kilometrul 17, unde ieri două plăci de beton s-au ridicat la aproape o jumătate de metru, restricţiile au fost temporar ridicate. Nu sunt probleme pe DN39 la podul vechi de la Agigea. Aşteptăm aglomeraţie, astăzi, pe DN1 Valea Prahovei şi DN7 la Bascov în Argeş. Pe DN2 la podul Mărăcineni, de la această oră până la ora 18:00, este restricţie de trafic greu. Timp de aşteptare de sub o jumătate de oră la ieşirea din ţară pe la Giurgiu-Ruse. Pentru şoferii cu autoturisme, vă reamintesc că autorităţile din Bulgaria au închis noul terminal de la frontieră cu devierea circulaţiei tot prin vechea vamă, imediat la ieşirea de pe Podul Prieteniei./lazard/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai