Pentru Guvernul Ungariei, pe primul loc se află siguranţa maghiarilor – declară într-un comunicat MAE de la Budapesta

Într-un comunicat dat publicităţii miercuri, Ministerul ungar de Externe afirmă că pentru Guvernul Ungariei, pe primul loc se află siguranţa maghiarilor, ca reacţie la faptul că Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a solicitat Excutivului de la Budapesta să retragă proiectul de lege „Stop Soros”. În cursul anului trecut, UNHCR a atacat de peste zece ori Guvernul Ungariei numai pentru simplul motiv că a apărat graniţele ţării de imigranţii ilegali. În opinia UNHCR, imigranţii ar trebui să circule liber, iar trecerea ilegală a frontierei nu ar trebui incriminată. Guvernul Ungariei nu acceptă aşa ceva – se arată în comunicatul Ministerului ungar de Externe. În documentul respectiv se accentuează că migraţia ilegală nu este un drept fundamental al omului, sprijinirea migraţiei ilegale nu este o acţiune umanitară, ci o infracţiune şi un risc de securitate, iar pentru Ungaria, migraţia reprezintă o chestiune de securitate naţională. „Pentru Guvernul Ungariei, pe primul loc se află siguranţa maghiarilor şi nu vom permite ca imigranţii sau organizaţiile care sprijină migraţia să pună în pericol securitatea Ungariei” – se precizează în comunicatul Ministerului ungar de Externe. Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi a solicitat marţi Guvernului Ungariei să retragă iniţiativa legislativă care, în opinia UNHCR, îngrădeşte substanţial activitatea unor organizaţii şi persoane care îi ajută pe refugiaţi şi pe solicitanţii de azi. „Solicitarea de azil este un drept fundamental al omului şi nu o infracţiune” – se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi de directorul pentru Europa al UNHCR, Pascale Moreau./rganciu/dsirbu

MTI – 30 mai