Pilonul II de pensii, administrate privat, va deveni opţional, a anunţat ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu

Coaliţia la guvernare, PSD-ALDE, a decis ca Pilonul II de pensii, administrate privat, să devină opţional, a anunţat aseară ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Sistemul de pensii private obligatorii a fost introdus în România acum zece ani, pe fondul scăderii continue a forţei de muncă şi a creşterii numărului pensionarilor. Acum partidele la putere au decis să modifice acest sistem, în pofida criticilor venite de la administratorii fondurilor private şi de la opoziţe. Ciprian Sasu a urmărit subiectul şi are detalii în „Radiojurnal”.
Reporter: Anunţul privind transformarea Pilonului II într-unul opţional a fost făcut de ministrul muncii la un post de televiziune, după o întâlnire a conducerilor partidelor din coaliţia de guvernare. Lia Olguţa Vasilescu a precizat că „această variantă este bătută în cuie şi nu înseamnă naţionalizarea pensiilor administrate privat”. Ea a explicat că pe perioada verii guvernul va face o prezentare foarte clară a avantajelor şi dezavantajelor contribuţiei la Pilonul II. Aceasta pentru că, potrivit ministrului muncii, sunt foarte multe persoane care cred că vor avea pensia de stat echivalentă cu a unor persoane care nu sunt la Pilonul II, la care suplimentar se va mai adăuga şi pensia de la fondul administrat privat.
Aceste precizări vin pe fondul dezbaterilor intense din ultima perioadă privind soarta Pilonului II. Inclusiv preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să se hotărască în privinţa pensiilor administrate privat, pentru că este vorba de banii românilor. Iar opoziţia a criticat în mod repetat posibilitatea ca PSD – ALDE să intervină asupra Pilonului II. În acelaşi timp, administratorii acestui sistem au spus că iau în considerare orice căi de atac şi sunt foarte atenţi la diversele scenarii de intervenţie asupra pensiilor private obligatorii luate în considerare de executiv.
Sistemul de pensii private obligatorii a fost introdus în România în 2008, ca o măsură de prevedere. Aceasta pentru că forţa de muncă este în continuă scădere, în timp ce numărul pensionarilor creşte. Acum zece ani statul a decis ca o parte din contribuţia salariatului la pensie să meargă la fondul administrat privat. Contribuţia la pensie datorată de salariat din venitul brut este de 25%. Acum, din acest procent, 3,75% se duc către fondul privat, iar restul rămân la stat./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai