Tibi Uşeriu a terminat Maratonul Everestului, marți, 29 mai,  la ora locală 20.00 (în jurul orei 17.00 în România) după o cursă care a durat 14 ore. S-a clasat al 12-lea după opt nepalezi, un atlet din Marea Britanie, unul din Polonia şi altul din Japonia. Primul clasat, un nepalez, a terminat cursa în mai puţin de 7 ore.
22 de concurenţi au luat startul la secţiunea Everest Ultra, unde a participat şi Tibi Uşeriu, peste 150 la Full Maraton şi 12 la Semimaraton.
„Tibi a terminat cursa cu bine, cu un timp de 14 ore şi 1 minut. Câştigătorul a terminat în mai puţin de 7 ore, ceea ce este de neimaginat. Din păcate nu este primul, cum ne doream… încă. Ne bucurăm că este sănătos şi că în curând va veni acasă! Încercăm să vorbim cu el la telefon şi să revenim cu un semn din partea lui. Pâna la capăt!”, a anunţat Asociaţia Tăşuleasa Social.
Maratonul Everestului celebrează anual istorica ascensiune a lui Edmund Hillary şi Tenzing Norgay din 29 mai 1953, prima recunoscută, transmite corespondentul RRA, Cristiana Sabău./rcostea

RADOR (30 mai)