Calendarul evenimentelor, 31 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Programul președintelui Klaus Iohannis:
● ora 10:45 – Primirea Dr. Zsuzsanna Jakab, Director Regional pentru Europa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii – la Palatul Cotroceni
● ora 11:00 – Participare la seminarul „Abordarea celui de-al treilea obiectiv de dezvoltare durabilă: asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării pentru toți la toate vârstele – dialog asupra politicilor” – la Palatul Cotroceni, Sala Unirii

– Parlament
* Şedinţa Comisiei speciale comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru elaborarea Codului Administrativ – ora 10:00, la sala Comisiei pentru administraţie publică, corp B2, et. 4, cam. 4113
* Şedinţa Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei – ora 11:00, la sala Mihai Viteazul

– Senat
* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
● Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
● Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
* Camera Deputaților organizează a V-a ediție a „Parlamentului copiilor” – ora 10:00, la sala de plen, nivel P1. Participanții vor prezenta și susține câteva inițiative proprii și vor încerca să argumenteze importanța acestora, parcurgând toate etapele procedurale legislative. Elevii de la trei licee din București, „Alexandru Vlahută”, „Nicolae Iorga” și „Ion Neculce”, vor face o simulare a procesului decizional parlamentar, temele proiectelor de lege propuse fiind: recalcularea cuantumului alocațiilor de stat pentru copii, introducerea cursurilor de prim ajutor în programa școlară și înființarea unei baze de date centralizate

– Guvern
* Programul premierului Viorica Dăncilă:
● ora 10:45 – va avea o întrevedere cu ministrul Apărării din Republica Serbia, Aleksandar Vulin – la Palatul Victoria
● ora 13:00 – va conduce şedința de Guvern – la Palatul Victoria

– Ministere
* Ministerul Afacerilor Interne organizează a X-a ediție a Zilei Porților Deschise pentru Copii – între orele 8:00 – 13:00, la sediul MAI din Piața Revoluției nr. 1A. Pe durata de desfășurare a evenimentului pot fi vizitate spații cu importanță simbolică sau istorică din sediul central al MAI, precum Sala de Marmură, Sala destinată conferințelor de presă, Balconul clădirii, Holul Central. De asemenea, în perimetrul exterior va fi expusă tehnica din dotarea polițiștilor, pompierilor, jandarmilor și polițiștilor, precum și două elicoptere
* Bacău: Centrul de Cultură „George Apostu” organizează evenimentul „Se întorc valorile românilor acasă”, prilejuit de aducerea în țară a trei opere aparținând sculptorului George Apostu, primite prin donație de la E.S. Sheikh Michel Bechara El-Khoury din Beirut (Liban) și acceptate de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Programul zilei:
• ora 18:00 – deschiderea oficială a manifestărilor, în prezenţa unor reprezentanți ai instituțiilor ce au colaborat la succesul acestei ample acțiuni, a celor care l-au cunoscut pe George Apostu sau i-au apreciat opera și a oficialităților locale – la Teatrul Municipal Bacovia. Vor susține alocuțiuni: Victor Mircea, ambasadorul României în Republica Libaneză, Malek El-Khoury din Beirut (Liban), acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, Alexandru Pugna și Gheorghe Popa, secretari de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale
• decernarea diplomelor „Centenar” și concertul de gală „Transhumanță” oferit de Ion Bogdan Ștefănescu (flaut) și Costin Soare (chitară)
• ora 19:30 – inaugurarea expoziției permanente „Tată și fiu” – George Apostu, în prezentarea istoricului de artă Pavel Șușară, și proiecția filmului dedicat sculptorului, realizat de Ruxandra Garofeanu – la Centrul de Cultură „George Apostu”
* Jud. Dâmboviţa: Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, efectuează o vizită în staţiunile Pucioasa şi Peştera – ora 9:30
* Delta Dunării: Ministerul Turismului, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, organizează un infotrip în Delta Dunării cu presa străină (31 mai – 2 iun.)
* Paris: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la Reuniunea Ministerială a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) (30 mai – 1 iun.)

– Apărare, Interne
* Cu ocazia zilei de 1 Iunie, are loc un eveniment special pentru copiii personalului armatei decedat sau rănit în urma participării la acțiuni militare în teatrele de operații sau acțiuni militare interne, intitulat „Mândru de părinții mei” – ora 10:00, la Divertiland Playland, Șos. Pipera nr. 59. Evenimentul, aflat la cea de-a IX-a ediție, este organizat de Direcția calitatea vieții personalului din cadrul MApN, în parteneriat cu Divertiland Playland și cu sprijinul Companiei Naționale Romtehnica S.A.
* Bistriţa: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează un eveniment în cadrul Proiectului „Şcoala Siguranţei Tedi”- ora 10:00, în parcarea din faţa Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”
* Ploiești: Conferinţă de presă organizată de ISU Prahova privind echipamentele şi autospecialele achiziţionate în cadrul proiectului „Multirisc” – ora 11:00

– Organizaţii internaţionale
* Covasna: Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei organizează o conferinţă în contextul împlinirii a 20 de ani de la adoptarea Cartei Europene a Minorităţilor Regionale – ora 9:30, la Grand Hotel Bálványos. Conferinţa va fi deschisă de Gudrun Mosler-Törnström, preşedinte al congresului, Hunor Kelemen, membru al Parlamentului României din partea UDMR, Sándor Tamás, preşedinte Consiliului Judeţean Covasna şi de Árpád András Antal, primarul oraşului Sfântu Gheorghe

– Casa Regală
* Sinaia: Activităţi organizate de Familia Regală a României:
● ora 16:00 – Custodele Coroanei române, Margareta, conferă municipiului Iaşi titlul de Oraş Regal – la Castelul Peleş, Salonul Florentin
● ora 17:00 – Custodele Coroanei române, Margareta conferă decoraţii regale unui număr de personalităţi din România – la Castelul Peleş, Holul de onoare
● ora 19:00 – Custodele Coroanei române, Margareta, participă la o ceremonie şi un dineu oferite reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal – la Castelul Peleş, Holul de Onoare şi Sala de Concerte

– Administraţie
* Alba Iulia: Şedinţa Consiliului judeţean Alba – ora 11:00, în sala de ședințe a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din municipiul Alba Iulia, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 68. Se vor aproba, printre altele, validarea mandatului de consilier judeţean pentru Iuliana Şarlea (supleant pe lista PNL), alegerea unui nou vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, administrarea unor spaţii, licenţe de traseu pentru transport public de persoane
* Baia Mare: Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Baia Mare – ora 14:00, în sala Europa, din sediul Primăriei Municipiului Baia Mare
* Buzău: Şedinţa Consiliului Judeţean – ora 9:00
* Galaţi: Şedinţa Consiliului Judeţean – ora 11:00
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan – ora 12:00, la Sala mare a Primăriei Oradea
* Reşiţa: Şedinţa Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice din judeţul Caraş-Severin – ora 10:00
* Reşiţa: Şedinţa ordinară a Comisiei de dialog social a judeţului Caraş-Severin – ora 12:00
* Sibiu: Şedinţa Consiliului Local Sibiu – ora 14:00
* Sibiu: Şedinţa Consiliului Județean Sibiu – ora 15:00, la sediul Consiliului Județean Sibiu, Sibiu, Str. General Magheru nr. 14
* Târgu Jiu: Şedinţa Consiliului Judeţean Gorj – ora 14:00
* Zalău: Şedinţa Consiliului Judeţean Sălaj – ora 9:00

– Juridic
* Ședința publică a Curții Constituționale a României – ora 9:00, Calea 13 Septembrie nr. 2
* Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează să anunţe sentinţa în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat, alături de foşti şefi din poliţie şi parchete
* Curtea Constituţională a României urmează să delibereze în cazul sesizării preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările la Legea administraţiei publice locale şi Statutul aleşilor locali
* Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, participă, de la ora 17:00, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest (Pavilionul B2 al Romexpo), la lansarea lucrării de specialitate „Protecţia juridică a patrimoniului cultural şi natural”, volum recent apărut la Editura Academiei Române şi Editura Universul Juridic, dedicat Centenarului Marii Uniri şi Anului european al patrimoniului cultural. Coordonată de Mircea Duţu, director al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, de Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi de Ovidiu Predescu, consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avându-i coautori pe procuror Elena Giorgiana Hosu, Andrei Duţu şi pe procuror Gheorghe Bocşan, lucrarea prezintă cadrul de reglementare şi jurisprudenţa în materie a instanţelor judecătoreşti din România. La lansare vor lua cuvântul Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii, Mircea Duţu, Augustin Lazăr şi Ovidiu Predescu, în calitate de moderator

– Social
* A II-a ediţie a Caritabil Fest, în cadrul căreia au loc concerte de muzică alternativă, filme documentare și filme de animație, teatru, improvizație,dans, ateliere de creativitate și de animație – ora 18:00, la Clubul Țăranului & Muzeul Naţional al Țăranului. Anul acesta se vor strânge bani pentru achiziționarea unui ventilator mecanic pentru nou-născuții internați în secția de terapie intensivă a spitalului de copii Marie Curie. Susţin concerte: Cunatune, El Madre, DayDay, Gramofone, Luiza Zan & Iulian Pavelescu, Maria Răducanu, Next Ex, Orkid, Symphactory Orchestra, We Singing Colors, Urma & Vița de Vie (31 mai – 3 iun.)

– Economic
* Conferinţa „Fiscalitatea profesiilor liberale din România” organizată de Uniunea Profesiilor Liberale din România, împreună cu Camera Consultanților Fiscali – ora 9:30, în Aula Magna a Palatului Patriarhiei, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25, Sector 4
* Biroul de Credit organizează conferinţa de presă cu tema „GDPR la Biroul de Credit”- ora 10:00, la sediul Institutului Bancar Român, sala 18, parter. În cadrul evenimentului va fi prezentat modul în care sunt respectate, în Sistemul Biroului de Credit, prevederile Regulamentului General de Protecţie a Datelor
* Centrul Expoziţional Romexpo găzduieşte, în perioada 31 mai – 3 iunie, mai multe târguri:
● TIBCO, Târgul internaţional de bunuri de larg consum – în Pavilionul B1
● Cea de-a VI-a ediţie a primului eveniment de cultură gastronomică organizat în România – Bucharest Food Festival revine, la Romexpo, cu tema „Urban Grill Fest”
● Cea de-a II-a ediţie Expo Funerare – Salon pentru servicii funerare – în Pavilionul B1
● Cea de-a III-a ediţie a Senior Expo – Târg dedicat seniorilor – în Pavilionul B1
* Buzău: Salonul Auto, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Buzău – în Piaţa Dacia (31 mai – 3 iun.)
* Constanţa: Ediţia a XXI-a a „Tomis Yacht & Salon Auto”, târg specializat de ambarcaţiuni de agrement, sportive şi de pescuit, echipamente şi accesorii, autoturisme, organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa – la City Mall (31 mai – 3 iun.)
* Iaşi: Ziarul Financiar şi BCR organzează conferinţa cu tema „Moldova 3.0. Investiţii. Administraţie. Educaţie. De ce are nevoie regiunea Moldova pentru a atrage investitii astfel incat sa recupereze decalajele economice?” – ora 9:30, la Hotel Internaţional Iaşi, Str. Palat nr. 5A

– Medicină, Sănătate
* Braşov: Cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Naţional al Societăţii Române de Strabologie şi Oftalmopediatrie – în Aula Universităţii Transilvania. Lucrările congresului vor fi reunite cu a II-a Conferinţă Naţională de Oftalmogenetică, organizată în colaborare cu Societatea Română de Oftalmogenetică – SROGEN (31 mai – 2 iun.)
* Sibiu: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în parteneriat cu Crucea Roşie – filiala Sibiu, organizează Marşul Anti-Fumat, cu ocazia „Zilei Mondiale fără Tutun” (31 mai) – ora 15:00, pe traseul Farmacia 24 – Piaţa Mare – retur. Participanţii la Marş vor împărţi trecătorilor pliante cu mesaje anti-fumat, iar fumătorilor le vor da un măr în schimbul unei ţigări. Toate ţigările colectate vor fi distruse

– Academie
* Avrig, jud. Sibiu: Institutul de Sociologie al Academiei Române, Primăria oraşului Avrig, Biblioteca Orăşenească Avrig şi Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig”, organizează ediţia a II-a a Şcolii Academice de Vară „Gheorghe Lazăr”, manifestarea din acest an având ca temă „Personalitatea lui Onisifor Ghibu” – ora 9:00, la Centrul de Documentare şi Informare din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” (31 mai – 1 iun.)

– Învăţământ, Cercetare
* În cadrul proiectului educaţional „Sunt cetăţean european şi mă implic”, ediţia a IV-a, derulat şi iniţiat de Şcoala Gimnazială „Sfinţii Voievozi”, are loc Simpozionul Naţional (Sesiunea de comunicări pentru elevi) „România şi Francofonia”, cu participare directă, prin care se va valorifica potenţialul comunităţii din care fac parte elevii şi cadrele didactice în comparaţie cu un alt stat francofon, la alegere – în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale „Alexandru Costescu” din Str. Amintirii nr. 26, sector 1
* Alba Iulia: Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia, împreună cu Asociaţia „Waldorf” Alba Iulia, organizează prima conferinţă adresată părinţilor, educatorilor, cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi tuturor persoanelor interesate de sistemul de învăţământ alternativ Waldorf. Conferinţa „Educaţie pentru viitor şi autoeducaţia educatorilor (parinţi, educatori, dascăli)” va fi susţinută de Sorin Țigăreanu, Lector Universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – linia germană din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca – ora 17:00, în Amfiteatrul A9 din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”

– Cultură
* Radio România Antena Satelor şi Tritonic Grup Editorial lansează volumul „Schiţe de iubire – Antologie de povestiri romance” – ora 18:00, la Sala Radio. Participă: Anamaria Ionescu, Mirela Oprea, Georgiana Sandu, Teodora Matei, Teodora Anghel, Rebeca Cojocaru, Teodora Şerbănescu, Dănuţ Ungureanu, Bogdan Hrib
* Evenimente în cadrul Festivalului BookFest 2018 (30 mai – 3 iun.):
● ora 11:00 – la standul SUA, ţară invitată de onoare, are loc un eveniment dedicat seriei de autor Matei Călinescu
● ora 16:30 – la standul Israelului, are loc o discuţie despre ocupaţia de scriitor, cu unul dintre invitaţii Editurii Humanitas, scriitorul israelian Etgar Keret
* Vernisajul expoziţiei jubiliare a Muzeului Universităţii din Bucureşti, eveniment care dorește să ilustreze drumul parcurs de Muzeu și de Universitate în ultimii 50 de ani – ora 12:00, la sediul Muzeului Universităţii din Bucureşti, clădirea Rectoratului, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-43
* Muzeul Municipiului București organizează conferința de presă dedicată prezentării celei de-a IV-a ediții a Festivalului MUSEICORUM, care se va desfășura între 31 mai – 9 iunie, precum şi a artiștilor români şi a invitaților speciali din Albania – ora 14:00, la Grand Hotel Continental, sala Tonitza, etajul 4, Calea Victoriei nr. 56. Participă: Adrian Majuru, manager al Muzeului Muncipiului București, Arlinda Morava, soprană, directorul artistic al festivalului, Maria Chifu, fost director artistic, precum și membrii Albania Cvintet, care debutează la Museicorum 2018, respectiv artiștii Klejda Tare – pian, Lorenc Radovani – vioară, Arian Paço – violă, Gezim Belegu – violoncel, Arben Basha – contrabas, cărora li se alătură Andreea Ștefănescu – Vioara 1 în cadrul Bucharest Ladies Cvintet. Programul zilei:
● ora 19:00 – Concertul „Seara artiştilor albanezi”, cu Albania Cvintet. Invitată Arlinda Morava – soprană – la Palatul Suţu
* Muzeul Național al Țăranului Român organizează o nouă întâlnire din seria „Conferințelor de la Șosea”, avându-l invitat pe Viorel Anăstăsoaie, antropolog și bibliotecar al Colegiului Noua Europă, care va vorbi despre „Tutun și Revoluție în Cuba” – ora 18:00, la Clubul Țăranului. Parteneri media ai MȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm
* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolului „Podul”, de Laurent Van Wetter, traducere de Diana Nechit și Andrei C. Șerban, regia Florin Liță, scenografia Răzvan Bordoș, light & sound design Cristian Niculescu și Costi Baciu – ora 18:30,  la Sala Nouă
* Institutul Balassi organizează un concert cu prilejul Zilei Internaţionale a Copiilor, la care participă cei mai talentați elevi ai Școlii Gimnaziale de Arte „Iosif Sava” – ora 19:00. Interpreți: Mara Ţânţăreanu – pian, Mara Deaconescu – vioara, Aida Popa – violoncel, Leonid Lupaşcu – pian, Ştefan Iordachi – violoncel, Daria Vasile – pian, Tamara Abssoul – vioară, Dragoş Obada – pian, Julia Coteanu – violoncel, Sophie Crudu – harpă, Irina Preduşel – vioară, Matei Zâmbreşteanu – chitară, Iolanda Ungureanu – harpă, respectiv Iolanda Ungureanu, Onişoru Ştefan, Cristian Câmpeanu și Radu Bordescu – instrumente de percuție și corul Greierașul
* Teatrul Odeon prezintă premiera spectacolului „Gardenia”, de Elżbieta Chowaniec, traducerea: Luiza Săvescu, regia: Zoltán Balázs – ora 19:30, la Sala Studio. Partener principal: Institutul Maghiar din București (31 mai – 1 iun.)
* Ediţia I a Festivalului Internaţional de Orgă „Sf. Iosif” se va încheia cu concertul susţinut de Domenico Severin, din Italia – ora 19:30, la Catedrala Sf. Iosif. Evenimentul muzical se desfăşoară sub patronajul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB) şi este organizat de Robert Alex Roi (project manager) şi Marcel Octav Costea (organistul principal al Catedralei Sf. Iosif), cu sprijinul mai multor instituţii
* Are loc spectacolul „Cearcănul de lângă soare”, cu actrița Irina Movilă și Lorena Sanda – voce și vioară – ora 20:00, la Casa Filipescu-Cesianu
* Cluj-Napoca: Evenimente în cadrul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iun.):
● „Dacii Liberi” (The Free Dacians), documentarul de lung metraj, semnat de Andrei Gorgan și Monica Lăzurean-Gorgan, va avea premiera oficială în România, în prezența regizorilor, Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan, și a unor protagoniști ai documentarului – la Cinema Florin Piersic
● „Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi prezentat în premieră în România în cadrul competiției oficiale, proiecția de gală având loc de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, în prezența echipei
● Avanpremiera filmului „Povestea unui pierde-vară”, cea mai recentă peliculă a lui Alexandru Papadopol, semnată de Paul Negoescu – ora 21:30
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Secţia pentru Copii şi Tineret, sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului prin organizarea concursului „Pe aripile poeziei” – ora 12:00, în sala „Academician Dinu C. Giurescu”
* Iaşi: Pe scena muzicală a Festivalului AFTERHILLS vor urca, în perioada 31 mai – 3 iunie, peste 150 de artişti din cele mai populare genuri ale momentului. Cele zece scene de anul acesta sunt: Mainstage, The Shed, Techno, The Apartment, Boombox, Kaze, Essence, Our Own, Silent Disco şi Comedy – scena dedicată teatrului contemporan, improvizaţiei şi reprezentaţiilor de stand-up. AFTERHILLS are loc la 6 kilometri de centrul Iaşiului, la ieşirea spre E85
* Mera, jud. Cluj: Are loc conferința de presă care marchează lansarea oficială a Asociației Culturale „Hai în Sat”, un proiect unic în România – ora 10:00, la Muzeul Bivolului din Mera
* Oradea: Deschiderea Zilelor Revistei Familia, ediţia a XXVIII-a – ora 17:00, la Sala Mare a Primăriei (31 mai – 2 iun.)
* Oradea: Filarmonica orădeană de stat va oferi melomanilor un Medalion Bach, cu patru lucrări simfonice, sub bagheta maestrului Ilarion Ionescu-Galaţi – ora 19:00. Solişti vor fi concert-maestrul Nagy Kálmán, prim-flautistul Vasile Foica şi tânăra flautistă Nagy Eva, cântând pentru prima dată împreună
* Ploieşti: Violonistul Gabriel Croitoru, va concerta în sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, în cadrul concertului „Festival Piotr Ilici Ceaikovski” – ora 19:00. Publicul va putea asculta Concertul în Re major, op.35, pentru vioară și orchestră, şi Simfonia a V-a în mi minor, op. 64. Dirijor:  Radu Postăvaru
* Timişoara: A IV-a ediție Revolution Festival va avea loc în perioada 31 mai – 2 iunie – la Muzeul Satului Bănățean. Participă artiştii: Gogol Bordello, Dub FX, Wilkinson (Dj Set), The Qemists (Dj Set), Raresh, Barac, Gescu, Ion Ludwing, 1000mods, Dordeduh, Armageddon, Words that Burn, Avven, Bombarder, Dishumanity, Downstroy, Fast As We Go Far, Groteska, Hill, Nemesis, Satori Junk, Sputnik, The Hellfreaks, The Moon And The Nightspirit, Transceatla, Trash Union, Umbra și Wolfram
* Timişoara: Lansarea monografiei „Timișoara oraș grădină, oraș al parcurilor, oraș al florilor”, semnată de fostul director al Direcției de Mediu a Primăriei Timișoara, Vasile Ciupa – ora 18:30, la Librăria „La Două Bufnițe”, din Piața Unirii
* Bruxelles: ICR Bruxelles şi Ambasada României în Regatul Belgiei aniversează Centenarul Marii Uniri prin recitalul „Balada, un secol de muzică românească”, în interpretarea violonistului Alexandru Tomescu şi a pianistei Angela Drăghicescu – ora 20:00, în sala de concerte a Conservatorului regal din Bruxelles. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor culturale şi de diplomaţie publică dedicate acestei sărbători. Violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Angela Drăghicescu vor interpreta creaţii aparţinând compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, Dinu Lipatti, Mihail Jora, Constantin C. Nottara, Tiberiu Olah şi Mircea Chiriac
* Tel Aviv: Festivalul Internaţional de Film TLV Fest va avea loc în perioada 31 mai – 9 iunie, la Cinemateca din Tel Aviv. Organizatorii israelieni au selectat în competiția oficială a festivalului filmul românesc „Soldații. Poveste din Ferentari” (2017, regia: Ivana Mladenovic), prezentat în premieră în Israel. Pelicula va beneficia de două proiecții la Cinemateca din Tel Aviv, în datele de 2 și 5 iunie. Cu sprijinul ICR Tel Aviv, Adrian Schiop, protagonistul și co-scenaristul filmului, va participa la festival și la sesiunea de Q&A de după proiecție, în perioada 1 – 3 iunie
* Viena: Realizatorii Sergiu Negulici (regie) şi Ioana Nicoară (animaţie) vor fi prezenţi în capitala Austriei cu ocazia celei de-a XV-a ediţii a festivalului internaţional de film de scurtmetraj VIS Vienna Shorts, care se desfăşoară în perioada 29 mai – 4 iunie. Institutul Cultural Român de la Viena este şi în acest an partener al festivalului VIS Vienna Shorts, alături de alţi membri ai clusterului EUNIC Austria. Din program:
● În cadrul festivalului, producţia „Splendida Moarte Accident” va fi prezentată în premieră în Austria, astăzi, de la ora 16:30 şi pe 1 iunie, de la ora 17:30, la METRO Kinokulturhaus. Filmul este prezentat în competiţia Animation Avantgarde, iar la finalul proiecției de astăzi, va avea loc o sesiune de Q&A cu Sergiu Negulici şi Ioana Nicoară

– Sport
* Institutul Sportiv Român marchează Centenarul Marii Uniri prin lansarea Forumului Sportului Românesc, ce va avea loc în perioada 31 mai – 2 iunie, la Palatul Parlamentului – ora 16:30, la Sala C.A. Rosetti. Forumul este dedicat tuturor iubitorilor sportului și va avea ca temă „Rolul și locul României în contextul sportului mondial la 100 de ani de la Marea Unire”. În cadrul evenimentului, vor fi susținute 3 conferințe și 16 workshop-uri de specialitate, unde vor fi prezenți peste 75 de speakeri din lumea sportului mondial. Vor fi prezente nume sonore, dintre care menționăm: Mihai Covaliu, Octavian Morariu, Jaime Cambreleng Contreras (FIFA Head of Disciplinary), Eric Saintrond (Secretar General FISU), Michele Colucci (inițiator Erasmus Plus – Comisia Europeană), Carlos del Campo Colas (Secretar General LaLiga), Octavian Bellu, Raffaele Chiulli (președintele ARISF – Asociația Federațiilor CIO), Stephan Fox (președinte AIMS – Asociația Federațiilor Neolimpice), Gabriela Szabo, Jacques Danger (fondator GL Events), Nis Hatt (Director General SportAccord), Rui Botica Santos (arbitru TAS), Thierry Kinderstuth (INSEP France), Miguel Maria Garcia Caba (Real Madrid), Ionuț Lupescu, Christopher Neesham (Australian Psychological Society), Tak Yamazaki (Tokyo), Vlad Marinescu (președinte RSportz USA) și mulți alții
* Graz, Austria: Partida amicală de fotbal între reprezentativele României şi Republicii Chile – ora 17:00 (ora României), pe stadionul Sportzentrum Graz-Weinzödl
* Innsbruck: Selecţionata României înfruntă echipa Austriei, în Grupa a 4-a a preliminariilor Campionatului European de handbal feminin 2018 – ora 20:30, la Olympiaworld Innsbruck
* Koper, Slovenia: Are loc Cupa Mondială la gimnastică artistică, la care România este reprezentată de cinci sportivi: Denisa Golgotă, Ioana Crişan, Andrei Muntean, Vlad Cotuna şi Adelin Kotrong (31 mai – 3 iun.)
* Paris: Programul sportivilor români în cadrul turneului de Grand Slam de la Roland Garros:
● Simona Halep (1 WTA) va juca cu Taylor Townsend (SUA, 72 WTA), al treilea meci al zilei de pe terenul Philippe Chatrier – în jurul orei 16:00, ora României
● Ana Bogdan (66 WTA) o va înfrunta pe Angelique Kerber (Germania, 9 WTA) în meciul trei al zilei de pe terenul 7
● Irina Begu (40 WTA) va intra ultima în concurs și se va duela cu Shuai Zhang (China, 27 WTA) – meciul 4 de pe terenul 18

– Diverse
* Continuând seria emisiunilor filatelice dedicate relaţiilor diplomatice şi cu ocazia aniversării relaţiilor bilaterale dintre România şi Regatul Thailandei, stabilite la data de 1 iunie 1973, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comună de mărci poştale România – Thailanda, 45 de ani de relaţii diplomatice, având tematica Costume populare tradiţionale. Noua emisiune va fi disponibilă începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online

– S-a întâmplat într-o zi de 31 mai
* La această dată, în urmă cu 159 de ani (1859), a bătut pentru prima oară faimosul ceas „Big Ben” din Turnul Sf. Ştefan, situat în partea cea mai de sus a Camerei Parlamentului din Westminster, Londra. Imensul ceas este găzduit de un turn de 97 de metri înălțime, construit în stil gotic după planurile arhitectului Augustus Pugin, a cărui ridicare a durat 13 ani. Din cauza modificărilor survenite la nivelul solului de-a lungul timpului, turnul este astăzi înclinat cu 22 cm spre nord-vest. Numele de “Big Ben” – “Marele Ben” – nu se referă la turnul ceasului propriu-zis, ci la clopotul de 13 tone din interiorul turnului, numit astfel în onoarea primului comisionar ce a lucrat la construcție – Benjamin Hall. Orologiul a fost ridicat ca parte din noul complex al Parlamentului, după incendiul care a distrus vechea clădire în 1834. Mecanismul care stă la baza funcționării ceasului a fost pus la punct în 1854, dar construcția turnului a fost terminată patru ani mai târziu
* Acum 116 ani (1902) era semnat Tratatul de Pace de la Vereeniging, care a pus capăt celui de-al Doilea Război al Burilor dintre Republica Africa de Sud şi Republica Orange (sau Statul Liber Orange, în prezent provincia Free State din Africa de Sud), pe de-o parte, şi Imperiul Britanic, pe de altă parte
* Se împlinesc 105 ani (1913) de când marea Moschee din Constanţa, cunoscută şi ca Moscheea Carol I, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Moschea, proiectată de arhitectul Victor Ştefănescu, ajutat la construcţia cupolei şi a minaretului de inginerul şi inventatorul Gogu Constantinescu, a fost prima construcţie din beton armat din România; îmbinarea stilului egipteano-bizantin cu inserţii arhitecturale româneşti a făcut din acest edificiu un unicat arhitectonic
* Acum 102 de ani (1916) avea loc Bătălia Iutlandei, luptă navală purtată de Marea Flotă a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave şi personal de la Marina Regală Australiană şi Marina Regală Canadiană) împotriva Marinei Imperiale Germane, în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai – 1 iunie 1916, în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală şi singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oţel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) şi Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez

Aniversări – Comemorări

– Trupul şi Sângele Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– „Ziua Geniştilor”; la 31.V.1859 lua fiinţă, în Moldova, primul batalion de geniu; un an mai târziu, în Ţara Românească se constituia cel de-al doilea batalion, care „dimpreună cu cel din Moldova au constituit întâiul regiment de geniu” românesc

– „Ziua Rezervistului Militar” a fost instituită prin HG nr. 467 din 12.V.2010; prin această hotărâre instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot sprijini, în condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment

– 1883: S-a născut Onisifor Ghibu, pedagog (considerat unul dintre fondatorii pedagogiei româneşti), memorialist, publicist şi om politic transilvănean (intensă activitate pentru înfăptuirea statului unitar român; a înfiinţat „România nouă”, primul ziar de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1972) – 135 de ani

– 1913: S-a născut Constantin Silvestri, compozitor, dirijor şi pianist (m. 1969, la Londra) – 105 ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 18/31.V.1913

– 1931: S-a născut (la Braşov) Kaspar Teutsch, pictor, gravor, designer de tapiţerie şi textile, ilustrator de carte; trăieşte la München, Germania

– 1938: S-a născut Adriana Iliescu, istoric şi critic literar, prozatoare şi poetă – 80 de ani. NOTĂ: A fost, până la 29.XII.2006, cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naştere unui copil (o fetiţă) la vârsta de 66 de ani şi 320 zile

– 1954: S-a născut Nicu Alifantis, cantautor şi poet

– 1954: A murit fizicianul Dragomir Hurmuzescu; fondator al învăţământului electrotehnic din România (a pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi – prima şcoală de fizică experimentală); ctitor al radiofoniei româneşti: în 1927, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea Română de Radiodifuziune (Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România), care, la 1.XI.1928, difuza în eter prima emisiune cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu; era momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1865)

– 1962: S-a născut Răsvan Popescu, prozator, jurnalist şi scenarist; fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2007-2012); vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului din aprilie 2015

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Oficiali ai NATO vor avea primele discuţii oficiale cu Federaţia Rusă de la tentativa de otrăvire a unui fost agent dublu al Kremlinului în Marea Britanie. Reuniunea Consiliului NATO-Rusia, cea de-a şaptea din ultimii doi ani, urmează să fie consacrată, în principal, conflictului din Ucraina (31 mai – 1 iun.)

– Luxemburg: Eurostat publică date despre inflaţia în zona euro în luna mai

– Lisabona: Cancelarul german, Angela Merkel, se va întâlni cu preşedintele portughez, Marcelo Rebelo de Sousa şi cu premierul Antonio Costa pentr a dscuta despre viitorul UE

– Kiev: Vizita şefului diplomaţiei germane, Heiko Maas (31 mai – 1 iun.)

– Berlin: Ministrul german de externe, Heiko Maas, are o întrevedere cu omologul său chinez, Wang Yi

– Madrid: Ministrul spaniol al agriculturii, Isabel García Tejerina, primeşte vizita omologilor din Franţa, Portugalia, Irlanda, Finlanda şi Grecia, pentru adoptarea unei poziţii comune privind finanţarea PAC (Politica agricolă comună)

– Madrid: Dezbateri asupra moţiunii de cenzură împotriva premierului spaniol, Mariano Rajoy (31 mai – 1 iun.)

– Whistler, Canada: Reuniune a miniştrilor de finanţe şi ai dezvoltării, precum şi a guvernatorilor băncilor centrale ai G7, cu tema „Investiţii în creştere care funcţionează pentru toată lumea” (31 mai – 2 iun.)

– Brasilia: Vicepreședintele SUA, Mike Pence, va avea întrevederi cu președintele Braziliei, Michel Temer, și cu miniștri ai cabinetului guvernamental

– Phenian, Coreea de Nord: Vizita ministrului rus de externe, Serghei Lavrov

– Beijing: Conferinţă de presă lunară a Ministerului Apărării din China

– Oslo, Norvegia: Are loc deschiderea primului Muzeu Nordic al Bibliei

– Haga: Cea mai mare perlă naturală de apă dulce din lume este pusă în vânzare în Olanda de casa de licitaţii Venduehuis

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială Fără Tutun”; este marcată, din anul 1988 (- 30 de ani), la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). NOTĂ: O zi internaţională fără fumat se mai marchează în a treia zi de joi a lunii noiembrie

– 1535: S-a născut Alessandro Allori, pictor italian (m. 1607)

– 1594: A murit Tintoretto (Jacopo Robusti, zis ~), pictor italian, reprezentant de seamă al şcolii veneţiene (n. ~1518)

– 1656: S-a născut Marin Marais, violost şi compozitor francez (m. 1728)

– 1773: S-a născut scriitorul german Ludwig Tieck (m. 1853) – 245 de ani

– 1809: A murit compozitorul austriac Franz Joseph Haydn (n. 1732)

– 1819: S-a născut poetul, eseistul, jurnalistul şi umanistul american Walt Whitman; considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi americani (m. 1892)

– 1910: A murit Elizabeth Blackwell, prima femeie medic din Statele Unite; activistă pentru drepturile femeii; susţinătoare a mişcării aboliţioniste (n. 1821, în Anglia)

– 1912: S-a născut contratenorul englez Alfred Deller (m. 1979)

– 1921: S-a născut actriţa italiană de film Alida Valli (m. 2006)

– 1923: S-a născut Rainier III, prinţ de Monaco, din dinastia Grimaldi (la 9.V.1949 a preluat conducerea principatului de la bunicul său, Louis al II-lea) (m. 2005) – 95 de ani

– 1930: S-a născut Clint Eastwood, actor, regizor şi producător american de film

– 1930: S-a născut actriţa americană Elaine Stewart (m. 2011)

– 1931: S-a născut fizicianul american John Robert Schrieffer, laureat, împreună cu John Bardeen și Leon Neil Cooper, în 1972, al Premiului Nobel pentru Fizică pentru dezvoltarea teoriei BCS, prima teorie microscopică de succes a superconductivității

– 1949: S-a născut actorul american Tom Berenger

– 1953: A murit Vladimir Tatlin, pictor, sculptor şi scenograf rus (n. 1885) – 65 de ani

– 1957: A murit Leopold Staff, poet şi traducător polonez de origine ucraineană (n. 1878)

– 1962: S-a născut Børge Ousland, explorator polar, fotograf şi scriitor norvegian; la 18.I.1997 ajunge la baza neo-zeelandeză Scott, reuşind să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic (a plecat în expediţie la 14.XI.1996, din insula Berkner, şi a parcurs 2829 km, în două luni şi patru zile)

– 1965: S-a născut actriţa de film americană Brooke Shields

– 2006: A murit Raymond Davis Jr., fizician american; câştigător al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2002 (n. 1914)

– 2009: A murit britanica Millvina Dean (Elizabeth Gladys Dean), ultima supravieţuitoare a naufragiului transatlanticului „Titanic” (scufundat pe 15.IV.1912); pe atunci în vârstă de doar nouă săptămâni, a fost salvată într-o barcă pneumatică împreună cu mama şi fratele său (n. 1912)

* * * * *