Manifestări dedicate copiilor de 1 Iunie

Copiii sunt în centrul atenţiei astăzi, de ziua lor, sărbătorită pe 1 iunie în România şi în alte aproximativ 50 de ţări. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a instituit, în 1954, o zi a copilului şi mai sunt alte 100 de state care o marchează la altă dată. Cu acest prilej, în Capitală şi în numeroase oraşe din ţară adulţii organizează manifestări dedicate celor mici. Constanţa Comănici cu o sinteză a acestor evenimente.
Reporter: Constanţa Comănici – Concursuri, spectacole, expoziţii, competiţii sportive şi ateliere de creaţie le sunt azi dedicate copiilor. Distracţia începe la Bucureşti în cursul dimineţii şi se va prelungi până după-amiază, între Piaţa Constituţiei şi a Unirii, cu Parada Micilor Biciclişti. Teatrul Odeon îi aşteaptă pe copii cu o instalaţie magică din oglinzi şi un labirint alcătuit din totemuri luminoase. La Muzeul Naţional de Istorie, dar şi la Muzeul Cotroceni cei mici au acces gratuit şi pot participa la ateliere. Muzeul Satului are o serie de evenimente până duminică. Unul dintre ele este cu totul inedit – de-a buşilea prin muzeul, comeptiţie între beluşi, care vor parcurge o distanţă de cinci metri pe pajiştea Moişeni, în apropierea intrării principale. În Parcul „Regele Mihai I”, fostul Herăstrău, timp de trei zile se instaurează magia, dansul şi muzica la Festivalul Copiilor. Un program muzical este şi la Sala Radio. În judeţul Sibiu, are loc prima ediţie a Festivalului Culinar Chirpăr, iar micii „Supereroi” ai Iaşiului aleargă de ziua lor într-o competiţie sportivă a fair-play-ului. Şi cum copiilor le place să se joace, ei aşteaptă azi şi o jucărie. Un studiu recent arată că românii au tendinţa să le ofere copiilor cadouri voluminoase, de efect şi cât mai multe, iar în ultima perioadă, chiar şi vacanţe în parcuri de distracţie din Europa./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 iunie)