De 1 iunie, poliţiştii au constatat peste 600 de infracţiuni

De 1 iunie, poliţiştii au constatat peste 600 de infracţiuni, au aplicat mai mult de 9.000 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut peste 500 de permise de conducere. În întreaga ţară, peste 8.000 de poliţişti au răspuns celor aproape 3.000 de sesizări. Potrivit unui comunicat, 140 de persoane au fost prinse în flagrant şi au fost găsite şapte persoane urmărite la nivel naţional sau internaţional. Sancţiunile aplicate pentru neregulile constatate sunt în valoare de aproape trei milioane de lei şi s-au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 25.000 de lei. Poliţiştii rutieri au constatat, ieri, peste 100 de infracţiuni, au reţinut peste 500 de permise şi au retras mai mult de 100 de certificate de înmatriculare./cpodea/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 iunie)