Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”

Fostul ministru al dezvoltării regionale şi al turismului Elena Udrea a fost condamnată, cu puţin timp în urmă, la şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia este definitivă şi a fost luată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mai multe informaţii ne aduce acum, în direct, reporterul RRA Diana Surdu. Bună ziua, Diana, te ascultăm!
Reporter: Bună ziua! Magistraţii au respins cererea Elenei Udrea de repunere pe rol a dosarului şi aceasta a rămas cu condamnarea de la fond, de şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi avuz în serviciu, dar şi plata a trei milioane de euro despăgubiri. Completul de cinci judecători a admis doar apelul procurorilor şi pe cel al lui Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, care a primit o pedeapsă de cinci ani, pentru complicitate la luare de mită şi evaziune fiscală. Celelalte apeluri din dosar au fost respinse, în consecinţă, inculpaţii rămân cu pedepsele date de completul de trei judecători, respectiv pedepse cu suspendare pentru cei care şi-au recunoscut faptele, o pedeapsă de trei ani cu executare şi achitare în cazul fostul ministru al economiei Ion Ariton. Niciunul dintre inculpaţi nu a fost prezent la citirea sentinţei, iar Elena Udrea ştim de la începutul anului că se află în Costa Rica. Potrivit DNA, Elena Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele apropiate au primit sume mari de bani de la reprezentanţii unor firme, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea. Fostul ministru al tursimului mai este acuzat că a determinat alţi funcţionari din minister să-şi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiilor de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciul fiind adus instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie