Un înalt reprezentant al serviciilor de contrainformaţii americane îi sfătuieşte pe americanii căre călătoresc în Rusia pentru Cupa Mondială de Fotbal, competiţie ce debutează săptămâna aceasta, să nu îşi ia cu ei dispozitive electronice deoarece există probabilitatea să fie accesate ilegal de infractori sau de către guvernul rus. Într-un comunicat transmis marţi REUTERS, William Evanina, agent FBI şi directorul Serviciului Naţional de Contrainformaţii din SUA, a avertizat turiştii care vor fi prezenţi la Cupa Mondială că, indiferent dacă ei cred că sunt neimportanţi, hackerii ar putea să îi atace. „Dacă intenţionaţi să vă luaţi un telefon mobil, un laptop sau orice alt dispozitiv electronic – să nu faceţi greşeli – orice informaţii stocate pe acele dispozitive (în mod special datele personale) ar putea fi accesate de guvernul rus sau de către infractori informatici”, a precizat William Evanina. „Oficiali corporatişti sau guvernamentali sunt cei mai supuşi riscului, dar să nu credeţi că sunteţi prea neimportanţi ca să nu deveniţi ţinte”, a adăugat Evanina. „Dacă puteţi să plecaţi fără dipozitive, nu le luaţi.

Dacă trebuie să luaţi unul, luaţi unul diferit de cel pe care-l folosiţi în mod frecvent şi scoateţi-i bateria când nu îl folosiţi.” William Evanina lansează acest avertisment în contextul în care serviciile americane de informaţii, oficiali din cadrul Congresului şi alte organisme legale anchetează încă implicarea Rusiei în campania prezidenţială din 2016 şi dacă vreunul dintre membrii stafului de campanie al preşedintelui Trump ştia de acest lucru. Donald Trump a negat în repetate rânduri acuzaţiile referitoare la orice colaborare în acest sens, iar Rusia a anunţat că nu s-a implicat în alegerile americane. Un alt oficial american a declarat, sub condiţia păstrării anonimatului, că agenţiile britanice de securitate au emis avertismente similare către cetăţenii britanici şi echipei de fotbal britanice care participă la competiţia fotbalistică.

Potrivit unui comunicat, Centrul Naţional de Securitate Informatică a Marii Britanii a anunţat că „a furnizat sfaturi de securitate informatică Asociaţiei de Fotbal a Marii Britanii înaintea deplasării către Rusia pentru Cupa Mondială de Fotbal FIFA 2018”. NCSC, un departament din cadrul Serviciului guvernamental britanic de informaţii (GCHQ), a emis, de asemenea, un avertisment adresat publicului. Patrick Wardle, expert privat în securitatea infromatică, consideră că avertismentele oficiale reprezintă „un sfat chiar bun. Când călătoresc în Rusia, îmi iau dispozitive de unică folosinţă (un «burner»), astfel că dacă sunt atacat informatic, nu prea contează”. Un dispozitiv de tip «burner» este achiziţionat, de obicei, pentru folosinţă temporară, iar apoi este aruncat. Agenţiile americane au mai emis astfel de avertismente în preajma unor mari competiţii sportive, inclusiv înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Seul. /cstoica/ddaniela

(www.reuters.com – 13 iunie)