Executivul a adoptat o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea industriei cinematografice

 Executivul a adoptat astăzi o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea industriei cinematografice şi încurajarea initiaţivei private în producţia de filme, dar şi două programe pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă la domiciliu pentru persoanele vârstnice.
Reporter: Andrei Şerban – Purtătorul de cuvânt al executivului, Nelu Barbu, a precizat că schema de ajutor de stat pentru cinematografie este multianuală şi se va desfăşura până la finalul anului 2020. Ea va avea un buget anual de 50 de milioane de euro.
Nelu Barbu: Pot beneficia de această formă de sprijin întreprinderi române sau străine înregistrate care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii, între care: realizarea cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului în valoare totală de cel puţin 100.000 de euro, dovedirea caracterului de produs cultural al proiectului, ajutorul de stat se acordă pentru producţia de filme, precum: filme de ficţiune, de scurt şi mediu metraj, seriale de televiziune, filme destinate distribuţiei direct pe suport video sau internet, documentare artistice, filme de animaţie.
Reporter: Guvernul a mai adoptat şi finanţarea a două proiecte naţionale dedicate persoanelor vârstnice. Concret, persoanele în vârstă care sunt singure şi cele care nu pot să fie îngrijite de familiile lor vor beneficia de servicii la domiciliu. De asemenea, se vor înfiinţa şi noi unităţi de îngrijire la domiciliu. Al doilea program prevede ca 1.000 de comune să primească bani pentru a angaja asistenţi sociali cu care să înfiinţeze servicii publice de asistenţă socială. Cele două programe se vor derula în perioada 2018-2020 şi vor beneficia de un buget de 115 milioane de lei./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 iunie)