Manifestări, la Ipoteşti, la 129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

La 129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, la Ipoteşti, sunt organizate, astăzi, mai multe manifestări. Va fi decernat şi un premiu pentru traducerea şi promovarea operei poetului naţional. Corespondenta Radio România Actualităţi, Gina Poenaru, vine cu detalii.

Reporter: Astăzi, la Ipoteşti va fi decernat premiul pentru traducerea şi promovarea operei eminesciene. Evenimentul face parte dintr-o suită de manifestări organizată de Memorialul Ipoteşti, în perioada 13 – 15 iunie, pentru a marca 129 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Premiul a fost instituit în 2011 de către Memorialul Ipoteşti şi este cea mai importantă distincţie acordată de un juriu naţional traducătorilor şi cercetătorilor români şi străini prin a căror activitate literară este promovată opera eminesciană în particular şi cultura română în general.

Tot astăzi, la Ipoteşti au loc conferinţe şi expoziţii. Între manifestările care se desfăşoară până duminică, inclusiv, în organizarea mai multor instituţii de cultură, amintim premiile Eminescu „Teiul de aur” şi „Teiul de argint” care vor fi decernate mâine, la Botoşani, de Editura Geea şi premiile Concursului naţional de interpretare a operei eminesciene „Porni Luceafărul” – ediţia a XXXVII-a, care vor fi decernate, tot mâine, la Joldeşti, Vorona, de Centrul de creaţie şi Asociaţia Hyperion./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iunie