Fonduri europene pentru construcţia secţiunii de autostradă care va lega Târgu Mureş de Câmpia Turzii

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat o finanţare de peste 246 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru construcţia secţiunii de autostradă care va lega Târgu Mureş de Câmpia Turzii. Comisia Europeană precizează într-un comunicat că este vorba de 56,5 de kilometri de autostradă, cu două benzi pe sens de circulaţie, care se înscriu în Coridorul 9 – Rin-Dunăre, ce leagă Strasbourg de Constanţa, în cadrul reţelei de transport pan-european. Proiectul urmează a fi finalizat până în luna octombrie 2019./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iunie