Franţa şi Germania se află într-un moment crucial pentru relaţiile bilaterale şi viitorul zonei euro, afirmă ministrul francez Bruno le Maire

Ministrul francez de finanţe a declarat că Franţa şi Germania se confruntă cu un moment crucial pentru relaţiile lor bilaterale şi pentru viitorul proiectului european. Bruno Le Maire a făcut această declaraţie înaintea întâlniri de joi, de la Berlin, dintre cancelarul german, Angela Merkel şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, pentru pregătirea summitului european de la sfârşitul lunii iunie. Ministrul le Maire a declarat pentru un post de televiziune francez că întâlnirea are o miză mare. „Ne aflăm la momentul adevărului pentru relaţiile franco-germane şi momentul adevărului pentru viitorul zonei euro. În următoarele ore, fie se va ajunge la un acord între preşedinte şi cancelar, iar ei vor fi făcut un pas major către consolidarea zonei euro, fie, în caz contrar, nu vom putea semna un acord şi vom intra – nu ezit să o spun – într-o perioadă turbulentă pentru zona euro„, a declarat ministrul francez de finanţe./mbrotacel/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 iunie