O biserică din Marea Britanie a fost închisă temporar dintr-o cauză neobişnuită

Biserica din localitatea Sourton, Marea Britanie, a fost închisă temporar vizitatorilor timp de două săptămâni, după ce doi piţigoi albaştri şi-au făcut cuib în strana preotului şi opt pui au venit pe lume. Pentru a evita să deranjeze păsările şi puii abia ieşiţi din ou, parohul bisericii St. Thomas, reverendul Adrian Brooks, a decis că lăcaşul de cult trebuie închis timp de două săptămâni, iar clopotele nu trebuie să mai bată în acest interval de timp. După cele două săptămâni, familia de păsări şi-a luat zborul spre libertate. Fotograful local, Colin Sargent, care a imortalizat cuibul neobişnuit, a precizat că după plecarea păsărilor s-au auzit din nou sunete de clopot, lucrurile desfăşurându-se în ritmul lor obişnuit. Ornitologii avertizează că se poate întâmpla ca piţigoii albaştri, care cuibăresc de obicei în scorburi de copaci, să caute adăpost şi în alte locuri, cum ar fi cutiile poştale şi lămpile stradale./ddaniela

(www.novini.bg – 21 iunie)