THIS IS MONEY: Protestatarii fac o demonstraţie în clădirea Parlamentului

Protestatarii au obţinut miercuri acces în clădirea Parlamentului României şi au organizat un protest zgomotos împotriva legislaţiei recente care, spun ei, va facilita corupţia la nivel înalt. Demonstranţii au reuşit să intre în Parlament, însoţiţi de deputaţi din partidul de opoziţie Uniunea Salvaţi România. Protestatarii s-au aşezat în faţa biroului lui Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor de guvernământ, care nu poate fi prim-ministru din cauza unei condamnări pentru fraude la vot. Ei au cerut ca Direcţia Anticorupţie a României să „vină să vă ia” şi au ţinut un banner pe care scria: „Un cuib de hoţi şi mafioţi”. Posturile de televiziune au difuzat protestul în direct. Dragnea a refuzat să comenteze când a apărut, mai târziu. Un tribunal urmează să dea joi un verdict într-un proces de abuz în serviciu împotriva lui Dragnea. El neagă acuzaţiile.

Parlamentarii au aprobat luni revizuirea codurilor penale, pe care criticii au numit-o un obstacol în urmărirea corupţiei. Protestul-surpriză a început când premierul Viorica Dăncilă ţinea un discurs în Parlament despre viitoarea preşedinţie a (ţării) la Uniunea Europeană. Tot miercuri, un tribunal românesc l-a condamnat pe fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, la trei ani de închisoare, pentru trafic de influenţă. Procurorii au declarat că a primit 100.000 de euro pentru a interveni pe lângă managerul unei companii energetice de stat şi a-l convinge să semneze ilegal un contract de trei ani cu o anumită firmă de avocatură, ocolind regulile interne ale companiei. Hotărârea este definitivă./czaharia/abuzoian

Traducerea: Cristina Zaharia/czaharia/abuzoian

THIS IS MONEY (Marea Britanie), 20 iunie 2018