În judeţul Botoşani, peste o treime dintre participanţi nu au trecut examenul de Evaluare Naţională

Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a urmează să fie afişate, mâine, pe site-ul „evaluare.edu.ro”, dar şi la unităţile de învăţământ. Astăzi este ultima zi, din cele trei, în care mai sunt soluţionate contestaţiile. Anul acesta, aproape trei sferturi dintre elevi au luat note peste 5 la Evaluare, dar promovabilitatea este mai mică decât cea de anul trecut. În judeţul Botoşani, peste o treime dintre participanţi nu au trecut examenul. O problemă şi mai mare este, însă, faptul că o bună parte dintre şcolari fie nu s-au mai înscris, fie au lipsit de la testări.
Reporter: Gina Poenaru – Sărăcia şi lipsa de educaţie a părinţilor taie aripile copiilor. În mediul rural, lupta pentru câştigarea existenţei contează mai mult decât educaţia, iar asta se vede în rezultatele elevilor de la sate. Debusolaţi din cauza lipsurilor materiale, fără susţinere din partea familiei, exploataţi prin muncă sau crescuţi de bunici, peste 1.000 de absolvenţi de gimnaziu din Botoşani nu au reuşit să promoveze examenul de Evaluare Naţională. Mai grav este că un sfert dintre elevii de clasa a VIII-a fie nu s-au înscris, fie au lipsit de la primul examen din viaţa lor. Lupta profesorilor împotriva dezinteresului pentru şcoală se opreşte la poarta familiilor care nu pot fi obligate să-şi ajute copiii să spere la un viitor mai bun./csimion/


RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 iunie)