China estimează o creştere economică de 6,7 procente pentru semestrul întâi al anului 2018

Economia Chinei are o prognoză de creştere de 6,7 procente în prima jumătate a anului 2018, ritm de creştere uşor încetinit faţă de cel înregistat în primul trimestru al acestui an. Potrivit estimărilor economiştilor şi ale instituţiior financiare, ritmul este însă susţinut. În ciuda unor incertitudini externe, economia Chinei şi-a prelungit tendinţa de îmbunătăţire pe fondul redresării economiei globale, înregistrând un nou impuls de creştere şi o revigorare a pieţei imobiliare, se arată într-un raport publicat de departamentului de cercetare financiară internaţională din cadrul Băncii Chineze. Lian Ping, economist şef al Băncii Comunicaţiilor, estimează, de asemenea, o creştere a economiei cu 6,7 puncte procentuale. În trimestrul doi, consumul şi investiţiile din economie au contribuit la creşterea economică în proporţie de 70, respectiv 35 de procente. Deşi exporturile nete au avut un impact negativ asupra creşterii, creşterea rapidă a exporturilor au contribuit la revigorarea producţiei şi a investiţiilor în industria prelucratoare, precizează Lian. În privinţa previziunilor economice pentru a doua jumătate a anului, Chu Jianfang, economistul şef al companiei CITIC Securities,  este de părere că nu există riscuri mari privind recesiunea, iar economia va rămâne stabilă, datorită investiţiilor tot mai mari din industrie, a investiţiilor stabile din infrastructură şi a redresării nivelului de cerere externă. Economia Chinei a înregistrat o creştere de 6,8 procente în primul trimestru al anului. China urmează să anunţe la 16 iulie o serie de statistici economice, inclusiv creşterea Produsului Intern Brut pentru trimestrul al doilea al anului 2018./cstoica/aionescu

(www.xinhuanet.com – 8 iulie)