În oraşul italian Bari a avut loc o zi de rugăciune şi de reflecţie pentru pace în Orientul Mijlociu

În oraşul italian Bari, astăzi, a avut loc o zi de rugăciune şi de reflecţie pentru pace în Orientul Mijlociu. Papa Francisc s-a rugat alături de invitaţii săi – patriarhii catolici, ortodocşi din Orientul Mijlociu – relatează corespondentul RRA în Italia, Elena Postelnicu.

Reporter: În faţa a peste 70 de mii de persoane şi în prezenţa a 23 de reprezentanţi ai bisericilor ortodoxe şi catolice din întreg Orientul, Papa Francisc s-a rugat la Bari, în oraşul Sfântului Nicolae, pentru pace în Orientul Mijlociu. La prima rugăciune comună de la malul mării, Suveranul Pontif a avertizat că în prezent „Orientul Mijlociu a devenit pământul unor oameni care îşi abandonează ţara şi a celor care îşi pierd credinţa. Să ne rugăm uniţi”  – a fost îndemnul rostit de Papa Francisc, atrâgând atenţia că Orientul Mijlociu astăzi plânge, suferă şi tace, în timp ce alţii îl calcă în picioare căutând putere şi bogăţii. După rugăciune, Papa şi patriarhii veniţi special la Bari au discutat cu uşile închise, în bazilica Sfântului Nicolae pentru ca, la final, în mod sugestiv, toţi să iasă împreună pe porţile deschise pentru a elibera spre cer, alături de un grup de copii, un stol de porumbei./rpatulea/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iulie