Elevii de clasa a VIII-a află în ce liceu vor învăţa în următorii patru ani

Elevii de clasa a VIII-a află astăzi în ce liceu vor învăţa în următorii patru ani. Are loc repartizarea computerizată în clasa a IX-a, în funcţie de media obţinută la Evaluarea Naţională, care contează în proporţie de 80%, şi cea din ultimii patru ani de gimnaziu, cu o pondere de 20 de procente. 73,6% dintre candidaţii la Evaluarea Naţională au obţinut anul acesta medii mai mari sau egale cu cinci. Depunerea dosarelor de înscriere în liceele în care elevii vor fi repartizaţi se va face de mâine, până în ziua de 13 iulie. Şi tot astăzi vor fi afişate rezultatele finale ale examenului de bacalaureat. Peste 44.000 de absolvenţi de clasa a XII-a nu au fost mulţumiţi de note şi au depus contestaţii. Înainte de soluţionarea lor, procentul de promovare în ţară a fost de 67,7%, cu aproximativ 3% mai mic decât anul trecut. Elevii care nu promovează bacalaureatul acum se pot înscrie tot în perioada 10-13 iulie la a doua sesiune, care va începe pe 20 august./mnecula/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iulie