Reuniuni în ziua a doua a summitului NATO

Partenerii externi ai NATO se vor afla în centrul atenţiei celei de-a doua zile a summitului Alianţei, care se desfăşoară la Bruxelles. Situaţia de securitate din Afganistan şi eforturile de reglementare a conflictului din acea ţară vor fi discutate cu preşedintele acestei ţări, Ashraf Ghani. Securitatea în zona Mării Negre – care este şi una dintre priorităţile României – va fi discutată în cadrul unei întâlniri, în marja summitului, la care participă şi doi parterneri ai Alianţei din regiune – Ucraina şi Georgia.
Reporter – Amalia Bojescu: Este pentru prima dată când cele două ţări participă la o reuniune distinctă dedicată evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre. Această reuniune va oferi un prilej pentru discuţii aplicate privind evoluţiile situaţiei de securitate din regiune, precum şi de reafirmarea sprijinului NATO pentru cei doi parteneri. La summitul de la Bucureşti din 2008, liderii Alianţei salutau aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei şi Georgiei, iar ieri, într-o declaraţie comună, s-a reiterat decizia de a sprijini cele două state de a deveni membre. Alianţa Nord-Atlantică a salutat progresele înregistrate în pregătirile pentru aderare, care întăresc capacităţile de apărare şi interoperabilitate ale Georgiei cu Alianţa. Şi Ucraina are aspiraţii de a deveni membru NATO, liderii Alianţei precizând că o ţară independentă, suverană şi stabilă este cheia securităţii euro-atlantice. În ceea ce priveşte Legea privind educaţia adoptată de Rada Supremă în septembrie, anul trecut, aliaţii îndeamnă Ucraina să pună în aplicare recomandările Comisiei de la Veneţia. Din cauza Legii educaţiei, Ungaria a blocat în mai multe rânduri întâlnirile bilaterale la nivel înalt NATO-Ucraina, însă, Ungaria nu va bloca Declaraţia privind rezultatele reuniunii NATO-Ucraina-Georgia, care vizează securitatea la Marea Neagră./lcoman/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iulie)