Calendarul evenimentelor, 16 iulie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Uniunea Europeană

* Timişoara: Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini şi europarlamentar german, Michael Cramer organizează, împreună cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, o discuție pe teme de turism, la care participă și asociații profesionale din domeniul turismului – ora 19:00, în Sala Revoluției de la Consiliul Județean Timiș. În cadrul evenimentului de la Consiliul Județean Timiș, Michael Cramer va conferenția pe tema proiectului turistic european ce vizează ruta EuroVelo 13, cunoscută drept „Drumul Cortinei de Fier”

* Beijing, China: În perioada 16 – 19 iulie, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, va efectua o vizită oficială în Republica Populară Chineză. Programul zilei:

  • Comisarul Corina Crețu va participa la dialogul la nivel înalt UE-China în domeniul politcii regionale, împreună cu Lin Nianxiu, vicepreședinte al Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă (CNDR) din Republica Populară Chineză. Cu această ocazie, în cadrul programului de cooperare urbană, reprezentanții mai multor orașe chineze și europene vor semna o serie de declarații comune: Kunming și Granada (Spania), Haikou și Nisa (Franța), Yantai și Roma (Italia), Liuzhou și Barnsley (Marea Britanie) și Weinan și Reggio Emilia (Italia)

– Ministere

* Programul ministrului afacerilor interne, Carmen Dan:

  • ora 10:00 – participă la inaugurarea noului sediu al serviciilor de pașapoarte București și Ilfov din ParkLake – Str. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, etaj 1
  • ora 16:00 – participă la ceremonia prilejuită de sărbătorirea, pentru prima dată, a Zilei Ministerului Afacerilor Interne – Piața Revoluției nr. 1A, sector 1

* Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene din cadrul MAE, Victor Negrescu, la deschiderea Programului de Internship al Guvernului României – ora 14:30, la Palatul Victoria. Programul, ajuns la a VI-a ediție, se va derula în perioada 16 iulie – 14 septembrie și va oferi tinerilor posibilitatea să se acomodeze cu modul de lucru al administraţiei publice centrale

* Programul secretarului de stat pentru afaceri bilaterale globale din cadrul MAE, Monica Gheorghiţă:

  • ora 10:00 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Niger la București, cu reședința la Berlin, Boubacar Boureima, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 11:00 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Panama în România, cu reședința la Ankara, Jorge Hernan Miranda Corona, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 13:00 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Rwanda la București, cu reședința la Berlin, Igor Cesar, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 14:00 – Primirea ambasadorului agreat al Australiei în România, cu reşedinţa la Atena, Katehleen Logan, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 15:00 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Unite Tanzania la București, cu reședința la Berlin, Abdallah Salleh Possi, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE
  • ora 16:30 – Primirea ambasadorului agreat al Republicii Uganda la București, cu reședința la Berlin, Marcel Robert Tibaleka, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 200 milioane lei

* Bruxelles: Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), agenda reuniunii CAE prilejuind abordarea unor teme de actualitate, precum Parteneriatul Estic și Libia. În cadrul unui dejun de lucru informal, miniștrii vor avea un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor din Peninsula Coreeană

* Bruxelles: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe și la reuniunea ministerială UE – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) (16 – 17 iul.)

– Culte, Biserică

* Iaşi: Panagiotis Neochoritis, Arhonte Protopsalt al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, va fi invitatul special al celei de-a XI-a ediții a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin care are loc în perioada 16-20 iulie. Ediția de anul acesta va consta într-o serie cursuri care se vor desfășura pe o perioadă de cinci zile: cursuri practice și teoretice, interpretare, tehnică vocală, kanonaki și prezentări de paleografie muzicală. Cursurile Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin sunt organizate de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Asociația Culturală Byzantion și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Din program:

  • ora 9:30 – Deschiderea evenimentului cu discursul oficial al organizatorilor și invitaților şi slujba de pomenire a protopsaltului Lykourgos Angelopoulos și a arhim. Justin Pârvu – în Sala „Achim Stoia”, Str. Costache Negruzzi nr. 7-9

* Lipova, jud. Arad: Dieceza romano-catolică din Timişoara organizează cel mai mare pelerinaj al anului la Mănăstirea Maria Radna – Fecioara Maria de pe Muntele Carmel: 350 de ani de la donarea icoanei miraculoase bisericii din Maria Radna, pelerinajul jubiliar al întregii dieceze. Din program:

  • ora 11:00 – Liturghia Pontificală din Bazilica Papală Maria Radna va fi celebrată de cardinalul Vinko Puljic, arhiepiscop de Vrhbosna (Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina)

– Administraţie

* Arad: Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Arad – ora 15:00, în sala Regele Ferdinand, Bd. Revoluţiei nr. 75

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Prefectura Braşov privind aspecte legate de activitatea curentă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor – ora 11:00, la sala 34 a Prefecturii

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de conducerea societăţii locale de transport în comun, SC OTL SA – ora 10:00, la Primăria Oradea

– Organizaţii

* Jud. Tulcea: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, începând cu această dată, a V-a campanie de investigații arheologice în localitatea Periprava, com. C. A. Rosetti, jud. Tulcea. Acțiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea și recuperarea rămășițelor pământești ale deținuților politici decedați în fosta colonie penitenciară ce a funcționat în apropierea localității

– Social

* Cluj-Napoca: Psihologul Lenke Iuhoş, împreună cu Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – Psihotrafiq, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi Medicom demarează, începând cu ora 11:00, în parcarea din faţa Ştrandului Sun, de pe Bd. 1 Decembrie 1918, campania „Alcoolul la volan este un … accident!”, menită să-i informeze şi să-i conştientizeze pe şoferi asupra riscurilor la care se expun, atât ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, atunci când se urcă la volan în stare de ebrietate. Proiectul de responsabilizare socială face parte dintr-o campanie mai amplă iniţiată de o echipă de psihologi şi inspectorate de poliţie din mai multe judeţe

* Iaşi: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), organizează Şcoala de vară intitulată „Hai la facultate! Să descoperim împreună vara universitară la Cuza! – VINOlaUAIC!”, pentru elevii care aparţin unor grupuri dezavantajate socio-economic (16 – 29 iul.)

* Motoşeni şi Răchitoasa, jud. Bacău: UNICEF, împreună cu Horia Tecău, ambasador naţional pentru UNICEF în România, efectuează o vizită în judeţul Bacău cu scopul de a ajuta copiii vulnerabili şi familiile lor. Motoşeni şi Răchitoasa sunt două din cele 45 de comunităţi din judeţul Bacău unde UNICEF pilotează modelul „Servicii Comunitare pentru Copii cu cei doi piloni: Pachetul Educaţie Incluzivă de Calitate şi Pachetul Minim de Servicii” (16 – 17 iul.)

– Economic

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii Române din Bucureşti

* Lansarea campaniei „Vin de casă cu must de la Jidvei” – ora 11:00, la sediul Asociaţiei Agrointeligenţa, Splaiul Unirii nr. 168, Ansamblul Asmita Gardens

* Termen-limită pentru depunerea „Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”. Declaraţia se va depune de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018 şi de către persoanele care au obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018

– Medicină, Sănătate

* Deschiderea celei de-a VII-a ediţii a simpozionului cu tema „Actualităţi în Bolile Neuromusculare”, eveniment organizat anual de Societatea Română de Neurologie Pediatrică, în colaborare cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” – ora 10:00, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” (16 – 17 iul.)

* Manifestări organizate cu prilejul „Zilei Donatorului de Organe” (16 iul.):

  • ora 11:00 – Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) – la sala „Amfiteatru” a Institutul Clinic Fundeni
  • ora 12:00 – Comemorarea donatorilor la Troiţa ridicată în memoria Donatorilor Îngeri de Asociaţia Transplantaţilor din România în 2014 – în curtea Bisericii „Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian” de la Institutul Clinic Fundeni

– Învăţământ, Cercetare

* Craiova: Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Litere, organizează Conferința internațională „European Theories and Practices on Education for Sustainable Development and International Solidarity”, eveniment de diseminare în cadrul proiectului Erasmus+ Acteurs du Territoire pour une Éducation à la Citoyenneté Mondiale (ACTECIM) – ora 10:00, în Aula „Mihai I”. La eveniment participă profesori, cercetători, formatori, reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai instituțiilor culturale și social-educative, precum și reprezentanți ai mediului socio-economic de stat și privat din regiunea Olteniei și din străinătate. Proiectul ACTECIM, coordonat de Academia din Lyon, reuneşte universităţi, şcoli, licee şi organizații neguvernamentale din trei regiuni europene: regiunea Sud-Vest Oltenia, regiunea Rhône-Alpes şi regiunea Piemont, care reflectează împreună asupra educației pentru dezvoltare durabilă şi solidaritate internațională

* Galaţi: Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi organizează, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi şi Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, cea de-a VI-a ediţie a proiectului educaţional „Universitatea de vară pentru elevi – Galaţi Summer University” (16 – 30 iul.)

– Cultură

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani organizează, cu sprijinul Societăţii Culturale „EXPO-ART Botoșani”, vernisajul expoziției „F … Estivală” (de pictură, grafică şi sculptură), deschisă în perioada 16 – 21 iulie – ora 17:00, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13. Prezintă: Ana-Elisabeta Coşereanu, muzeograf. Curator: Liviu Șoptelea, conservator

* Craiova: Artistul plastic craiovean, Petre Virgiliu Mogoșanu, și Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Craiova, prezintă vernisajul expoziției personale de sculptură „Materie – Spațiu – Timp” – ora 18:00, la Galeria Artă – galeria UAPR Craiova. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 16-31 iulie

* Hunedoara: Zilele Municipiului Hunedoara 2018 vor avea loc în perioada 16-22 iulie şi vor cuprinde un show muzical istoric, evenimentul „Hunedoara și Marea Unire”, spectacole de muzică și dans, Parada Portului hunedorean şi recitaluri. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Ziua Porților Deschise la Complexul de Agrement „Corvina” – Str. Avram Iancu nr. 11A

– Sport

* Programul sportivilor români la Turneul feminin de tenis BRD Bucharest Open 2018 – la Arenele BNR (14-22 iul.)

  • Miriam Bulgaru (România) – Yafan WANG (China), în primul tur – pe Terenul principal
  • Pauline Parmentier (Franţa) – Alexandra Dulgheru (România), în primul tur – pe Terenul principal
  • Elena-Gabriela Ruse (România) – Polona Hercog (Slovenia) – pe Terenul principal
  • Irina Bara (România) – Alexandra Cadanţu (România), ultimul tur al calificărilor – pe Terenul 4
  • Reka-Luca Jani (Ungaria)/Chantal Skamlova (Slovacia) – Irina-Camelia Begu (România)/Andreea Mitu (România), în prima rundă la dublu – pe Terenul 4
  • Mihaela Buzărnescu (România) şi Raluca Olaru (România) – Alena Fomina (Rusia) şi Elena Rybakina (Kazahstan), în prima rundă la dublu – pe Terenul 4

* În cadrul Turneului feminin de tenis BRD Bucharest Open 2018, în prezenţa jucătoarei Mihaela Buzărnescu, are loc lansarea cărţii „Neînvinşii”, un proiect editorial de jurnalism narativ îngrijit de Andreea Giuclea – ora 16:00, la Arenele BNR lounge

* Germania: Echipa României participă la Campionatul European de baschet masculin Under-20 de la Chemnitz (14-22 iul.):

  • România – Germania – ora 21:15

* Spania: Echipa masculină a României va întâlni Serbia, în Grupa D a Campionatelor Europene de polo pe apă 2018 de la Barcelona – ora 21:30

– S-a întâmplat într-o zi de 16 iulie

* Acum 1396 de ani (622) Profetul Mahomed a fost forţat să fugă de la Mecca la Medina. Potrivit tradiţiei, acesta a început atunci propovăduirea credinţei în Allah. Această fugă, numită Hegira, a marcat începutul Islamului. Calendarul islamic începe de la această dată, iar anii sunt număraţi de la „A.H.” însemnînd „Anul Hegirei” (anul musulman are doar 354 de zile, ajungându-se, în prezent, în anul 1438 A.H; la 21.IX.2017 se va intra în anul 1439 A.H)

* Acum 964 de ani (1054) a avut loc Marea schismă dintre cele două biserici creştine: Biserica de Răsărit (de la Constantinopol) şi Biserica de Apus (de la Roma). Separarea s-a oficializat prin excomunicarea reciprocă (anulată în 1965) dintre delegaţii pontificali, conduşi de cardinalul Umberto da Silva Candida şi patriarhul din Constantinopol, Mihail Cerularios, ca urmare a îndelungatei dispute asupra noţiunii de „Filioque” şi a primatului episcopului Romei, refuzat de creştinii din Răsărit. Românii au rămas în grupul de popoare care ţin de confesiunea ortodoxă, aflată sub autoritatea canonică a patriarhului de Constantinopol

* Într-o zi de 16 iulie, acum 754 de ani (1264), a fost datat primul document care menţiona Bistriţa (judeţul Bistriţa-Năsăud) ca oraş de meşteşugari şi negustori, având însă existenţa anterioară invaziei tătarilor. Numele actual al oraşului are la origine cuvântul slav „bistro” (“repede”), aşa cum apele repezi se numesc de obicei „Bistriţe”. Numele aşezării, ca şi alte elemente lingvistice, presupun o convieţuire mai îndelungată a unor elemente slave cu populaţie autohtonă de origine romano-slavă. În a doua parte a secolului al XIII-lea, la această dată, Papa Urban al IV-lea pomenea într-un document în limba latină ţinutul „Bistriche”, adică Bistriţa

* Acum 474 de ani (1544) Filip Moldoveanul primea din partea Sfatului sibian o recompensă pentru imprimarea unui „Catehism românesc”, fiind atestată, astfel, prima tipăritură românească, din care, însă, nu s-a păstrat niciun exemplar

* Cu 236 de ani în urmă (1782), la „Teatrul Național” din Viena, avea loc premiera mondială a operei „Răpirea din serai”, scrise de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret de Stephanie Gottlieb, care a revizuit libretul cu același titlu scris de Christoph Friedrich Bretzner

* Se împlinesc 105 ani (1913), de când, între 16/29.VII şi 28.VII/10.VIII, a avut loc Conferinţa de Pace de la Bucureşti, prin care s-a încheiat al II-lea război balcanic. Au participat România, Grecia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria şi Turcia. Prin Tratatul încheiat la sfârşitul Conferinţei, României i-a revenit partea din sudul Dobrogei (judeţele Durustor şi Caliacra – Cadrilaterul), iar situaţia internaţională a ţării s-a consolidat. Tratatul a semnificat, totodată, faptul că pentru prima oară problemele balcanice au fost rezolvate exclusiv de către statele din zonă

* Acum 98 de ani (1920) avea loc semnarea „Acordului de la Spa” (Belgia) privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria)

* În urmă cu 97 de ani (1921), între 16 şi 23 iulie, a avut loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino

* Cu 73 de ani în urmă (1945) a fost efectuată prima experienţă nucleară din lume, în deşertul Alamogordo – SUA. Prima bombă atomică din istorie, numită „Trinity”, a avut o putere de 19.000 tone TNT. Ca urmare a exploziei, suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat

* Acum 53 de ani (1965) a fost inaugurat Tunelul Mont Blanc, a cărui construcţie a început în anul 1957, ce leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aostam, considerat, la inaugurare, cel mai lung tunel din lume/11.600 m

* În urmă cu 28 de ani (1990) noul parlament a adoptat „Declaraţia privind suveranitatea de stat” a Ucrainei. La 24 august 1991, parlamentul ucrainean a adoptat Declarația de Independență, în care Ucraina era declarată stat democratic și independent. Un referendum și primele alegeri prezidențiale au avut loc la 1 decembrie 1991. O nouă Constituție a Ucrainei a fost adoptată în 1996, ceea ce a transformat Ucraina în republică semiprezidențială. Șeful statului este președintele Petro Poroșenko (din 25 mai 2014)

Aniversări – Comemorări

– Ziua pomenirii morților (Mereloț). Sfințirea mormintelor (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

– „Ziua Donatorului de Organe”, organizată, începând din 2014, de către Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT); la această dată, în 1996, a luat ființă Aociația Transplantaților din România. NOTĂ: Începând cu anul 2005, în România se sărbătoreşte, primăvara, „Ziua naţională a transplantului”; prin diverse manifestări este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizat, la 15 aprilie 2000, prima operaţie reuşită de transplant hepatic din România; în 2018 aceste manifestări au avut loc la 8 iunie

– „Ziua Rezistenţei Anticomuniste din Banat”; în această zi, în anul 1949, au fost împuşcaţi primii 5 din cei 12 lideri ai mişcării de rezistenţă anticomunistă din Banat (Spiru Blănaru, Petre Domoşneanu, Ion Tănase, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu şi Romulus Mariţescu, Vernichescu Aurel, Popovici Gheorghe, Ungureanu Teodor, Smultea Gheorghe, Puşchiţă Petre zis Liber, Ghimboaşe Nicolae şi Luminosu Gheorghe), în zona Pădurea Verde de la marginea Timişoarei

– 1859:  S-a născut Titus Cerne, profesor, muzicolog, lexicograf, compozitor şi dirijor de cor (m. 1910)

– 1863: S-a născut pictorul Ştefan Şoldănescu (m. 1899) – 155 de ani

– 1872: S-a născut Dimitrie Anghel, poet, prozator, publicist şi traducător; reprezentant al simbolismului român (m. 1914)

– 1872, 16/28: S-a născut Vasile Gheorghiu, profesor teolog; autor a numeroase lucrări cu caracter teologic; considerat cel mai de seamă teolog neotestamentar român; a desfăşurat o intensă activitate în fruntea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Poporului Român din Bucovina (1921-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 1959)

– 1894: S-a născut matematicianul Alexandru Froda; contribuţii în domeniul topologiei generale şi al algebrei; cercetări de mecanică generală şi aplicată (m. 1973)

– 1902: S-a născut matematicianul Gheorghe Călugăreanu; cercetări referitoare la teoria funcţiilor analitice, geometrice şi topologice; a avut o contribuţie importantă în organizarea învăţământului matematic superior din Cluj, unde a funcţionat ca profesor începând din 1942; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1976)

– 1918: A murit Mihail Străjan, estetician, traducător şi profesor; remarcabilă contribuţie la dinamizarea vieţii culturale a Craiovei; unul din ctitorii Ateneului Român (n. 1841) – 100 de ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing: Summit UE – China, prezidat de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi de preşedintele Comsiei Europene, Jean-Claude Juncker, din partea UE, şi premierul chinez, Li Keqiang, din partea Chinei

  • Preşedintele Xi Jinping se întâlneşte cu preşedintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim, directorul general al UNESCO Audrey Azoulay, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Externe al UE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Agricultură și Pescuit din cadrul UE

– Bruxelles: Negocierile pentru Brexit se reiau în prezenţa unui nou negociator din partea Marii Britanii numit de premierul Theresa May

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind comerţul internaţional cu bunuri în Uniunea Europeană şi zona euro în luna mai 2018

– Helsinki: Întrevedere a preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu omologul său american, Donald Trump, în cadrul căreia cei doi lideri vor discuta despre „starea actuală şi perspectivele dezvoltării relaţiilor ruso-americane, dar de asemenea şi chestiuni vitale de pe agenda internaţională”

– Kuala Lumpur: Preşedintele malaysian, Mahathir Mohamad, are o întrevedere cu omologul său filipinez, Rodrigo Duterte

– Praga: Întrevedere a premierului ceh, Andrej Babis, cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, Ángel Gurría, urmată de o conferinţă de presă

– San Jose, Costa Rica: Vizita secretarului general al ONU, Antonio Guterres

– Moscova: Conferinţă de presă a ministrului italian de interne, Matteo Salvini

– Teheran, Iran: Forum economic, în prezenţa vice-preşedintelui iranian, Eshaq Jahangiri şi a ministrului afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif

– Belmopan: Vizita ministrului taiwanez de externe, Joseph Wu, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul din Belize, Dean Barrow (16 – 17 iul.)

– Kuala Lumpur, Malaysia: Sesiune a Parlamentului (16 iul. – 6 aug.)

– New York: Reuniune a Consiliului Economic şi Social al Naţiunilor Unite (16 – 19 iul.)

– Washington: Fondul Monetar Internaţional (FMI) publică o serie de previziuni economice mondiale revizuite

– Haga: Au loc evenimente de marcare a 20 de ani de la adoptarea Statului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (16 – 17 iul.)

– Hampshire, Marea Britanie: Salonul aviatic de la Farnborough (16 – 22 iul.)

– Suedia: Turneul ATP de tenis de la Bastad (16 – 22 iul.)

– Croaţia: Turneul ATP de tenis de la Umag (16 – 22 iul.)

– Rhode Island, SUA: Turneul ATP de tenis de la Newport (16 – 22 iul.)

– Elveţia: Turneul WTA de tenis de la Gstaad (16-22 iul.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Memoriei Naţionale” în Franţa, stabilită de fostul preşedinte francez François Mitterrand, în 1993 (- 25 de ani), pentru comemorarea evreilor închişi pe velodromul de iarnă din Paris (16-17.VII.1942) şi trimişi în lagărul de la Auschwitz-Birkenau

– 1723: S-a născut Sir Joshua Reynolds, pictor englez, întemeietorul şcolii engleze de pictură din secolul al XVIII-lea; fondator (1768) al Academiei Regale de Artă (m. 1792) – 295 de ani

– 1796: S-a născut pictorul francez Camille Corot (m. 1875). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca dată a naşterii 20.VII.1796

– 1822: S-a născut Luigi Arditti, compozitor şi dirijor italian (m. 1903)

– 1829: S-a născut filologul italian Graziadio Isaia Ascoli; a debutat în lingvistică cu o lucrare în legătură cu limba română, căutând să stabilească un paralelism între aceasta şi dialecte din Friuli; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1907)

– 1857: A murit poetul şi şansonetistul francez Pierre-Jean de Béranger (n. 1780)

– 1858: S-a născut Eugène Ysaÿe, violonist, dirijor şi compozitor belgian (m. 1931) – 160 de ani

– 1872: S-a născut Roald Amundsen, explorator polar norvegian; este primul care a străbătut, în 1906, pasajul de Nord-Vest, din insula Groenlanda până în Alaska; la 14.XII.1911 a atins, în premieră, Polul Sud (însoţit de patru coechipieri, în sănii trase de câini) (dispărut în regiunea Polului Nord în iunie 1928, în timpul încercărilor de salvare a echipajului dirijabilului „Italia”)

– 1888: S-a născut Frederik (Frits) Zernike, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1953 pentru inventarea microscopului cu contrast de fază, instrument care permite studiul structurii celulelor vii fără necesitatea de a le omorî (m. 1966) – 130 de ani

– 1896: A murit scriitorul francez Edmond de Goncourt; din iniţiativa lui şi a fratelui său Jules (şi cu averea lor) a fost creată „Academia Goncourt” (1896), care, din 1903, acordă anual un premiu pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (n. 1822)

– 1896: S-a născut Trygve Lie, avocat şi om politic norvegian; a fost primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), între anii 1946 şi 1953 (m. 1968)

– 1906: S-a născut Vincent Sherman, regizor, scenarist, producător şi actor american (m. 2006)

– 1911: S-a născut actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (m. 1995)

– 1918: S-a născut inginerul şi fizicianul american George (Edwin) Mueller, creditat drept ”părintele navetei spațiale”; unul dintre cei mai importanţi manageri din istoria NASA, cel care a coordonat Agenţia spaţială americană în misiunile Apollo, care i-a dus pe primii astronauţi pe Lună; a avut un rol important în proiectarea şi construcţia primei staţii spaţiale americane (m. 2015) – 100 de ani

– 1926: S-a născut biochimistul american Irwin A. Rose; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2004, alături de Aaron Ciechanover şi Avram Hershko, pentru studiile sale legate de dezvoltarea unor tratamente împotriva cancerului cervical şi al fibrozei chistice (m. 2015)

– 1927: S-a născut dirijorul francez Serge Baudo

– 1943: S-a născut Reinaldo Arenas, prozator şi poet american de origine cubaneză (m. 1990) – 75 de ani

– 1946: S-a născut actorul american Richard LeParmentier, cunoscut pentru rolul amiralului Motti din „Star Wars: Episode IV: A New Hope” (m. 2013)

– 1948: S-a născut Andrei Eşanu, istoric, scriitor și profesor din R. Moldova; membru de onoare al Academiei Române din 2011 – 70 de ani

– 1948: S-a născut Pinchas Zukerman, violonist, violist, dirijor, muzician de cameră şi pedagog israelian – 70 de ani

– 1949: A murit, la Roma, poetul rus Viaceslav Ivanov; personalitate marcantă a culturii ruse de la începutul secolului al XX-lea (n. 1866)

– 1979: A murit contratenorul englez Alfred Deller (n. 1912)

– 1985: A murit scriitorul german Heinrich Böll; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1972; unul dintre cei mai proeminenți scriitori germani de după cel de-al Doilea Război Mondial (n. 1917)

– 1986: A murit soprana americană Claire Watson (n. 1927)

– 1989: A murit Nicolás Guillén (numele real: Nicolás Cristóbal Guillén Batista), poet, jurnalist şi activist politic afro-cubanez; este considerat poetul naţional al Cubei (n. 1902)

– 1989: A murit dirijorul austriac Herbert von Karajan (n. 1908)

– 1994: A murit Julian S. Schwinger, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1965, alături de Richard P. Feynman şi Tomonaga Shinichirō (n. 1918)

– 1995: A murit Sir Stephen Spender, poet, traducător şi critic literar britanic (n. 1909)

– 2003: A murit cântăreaţa de origine cubaneză Celia Cruz, considerată „regina salsei” (n. 1925) – 15 ani. NOTĂ: Unele surse dau nașterea în 1924

– 2003: A murit Carol Shields, scriitoare canadiană (n. 1935) – 15 ani

– 2010: A murit (la Arad, unde se afla pentru a conduce Şcoala de Vară organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din acest oraş) biochimistul francez Jean Montreuil; contribuţii importante în domeniul biologiei şi patologiei moleculare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1993 (n. 1920)

– 2012: A murit chimistul ceh Antonín Holý; a jucat un rol central în crearea primelor medicamente anti-HIV (n. 1936)

– 2012: A murit Jon Lord, compozitor şi claviaturist englez, recunoscut pentru soundul de blues-rock, dar privit şi ca un pionier în domeniul fusion rockului; membru fondator (în 1968) al trupei britanice Deep Purple (n. 1941)

– 2012: A murit cântăreaţa americană Kitty Wells (numele real: Ellen Muriel Deason), principala voce feminină a muzicii americane country între anii 1953 şi 1968 (supranumită şi „Queen of Country Music”) (n. 1919)

– 2014: A murit Johnny Winter, cantautor, chitarist şi producător american, o legendă a blues-ului din Texas (n. 1944)

– 2015: A murit ziaristul şi scriitorul francez Jean Lacouture, biograf al unora dintre cele mai mari personalităţi ale secolului al XX-lea (n. 1921)

– 2017: A murit George A. Romero, regizor de film și scriitor american; filmul cult „Night of the Living Dead”, realizat în 1968, a lansat un nou gen cinematografic, cel al peliculelor cu zombie (n. 1940) – 1 an