Comisia Europeană a decis să trimită România şi Grecia în faţa Curţii de Justiţie

Comisia Europeană a decis să trimită România şi Grecia în faţa Curţii de Justiţie pentru neîndeplinirea obligaţiei de a transpune în legislaţia lor naţională directiva privind combaterea spălării banilor. Cele două ţări, dar şi Irlanda care a transpus doar o mică parte a normelor, ar putea fi condamnate să plătească o sumă forfetară, dar şi penalităţi zilnice până când îşi vor îndeplini obligaţia ce le revine.

Executivul comunitar a mai decis, ieri, să trimită României şi altor 16 state membre ale Uniunii câte o scrisoare de punere în întârziere, solicitându-le să transpună integral în legislaţia naţională primul act din legislaţia comunitară privind securitatea cibernetică. Potrivit reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, ţara noastră a primit scrisori de punere în întârziere, în această lună, şi privind datele din registrul cu numele pasagerilor, condiţiile de intrare, şedere şi mobilitate pentru studenţii şi cercetătorii din ţări terţe, asigurările auto, recunoaşterea calificării profesionale, măsurile de protecţie a animalelor de laborator şi emisiile de dioxid de sulf./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iulie