Guvernul renunţă, pentru moment, la plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă

Guvernul renunţă, pentru moment, la plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă. Ministrul finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, ieri, la Constanţa, că proiectul de hotărâre de guvern a fost scos de pe site-ul ministerului, urmând ca discuţia pe acest subiect să fie reluată atunci când – cităm – „toţi vom fi pregătiţi”. Intenţia de plafonare pentru următorii trei ani a preţului gazelor naturale din producţia internă, la producători, la 55 de lei pe Megawatt/oră, faţă de aproape 78 de lei, cât este în prezent, a suscitat o serie de critici. Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră a susţinut că o astfel de măsură va duce la creşterea dependenţei de sursele externe şi a avertizat că gazele din import sunt mai scumpe decât cele din producţia internă./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iulie