Poftiți pe scenele FITIC!

Vino la Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanța, ediția III! Orice tânăr actor, licean, student sau absolvent poate participa! Două festivaluri se alătură FITIC!

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a III-a, vă invită la mare, soare şi teatru independent. Fie că sunteţi tineri actori, liceeni, studenţi, fie absolvenţi și vă doriți să urcați pe scenă, fie că vreţi să fiţi voluntari şi să faceţi parte din efervescenţa organizării unui festival de teatru, tinereţea este binevenită pe litoral în perioada 1 – 8 septembrie 2018.

FITIC este un eveniment deschis tuturor tinerilor actori curajoşi, care au înţeles că arta emoţiei şi a măştii trebuie să aibă propriul templu, fără reţete predestinate. Această artă a teatrului imediat, ai cărei ucenici sunt tinerii independenţi, se nutreşte din realitatea imediată și corespunde întru totul noilor cerinţe ale prezentului, sub toate aspectele: actor, text, regie, tehnică scenică.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa este vocea independentă a artei prezentului, cu orizonturi deschise şi viziuni largi, iar marea este singurul fundal posibil pentru acest tip de concept teatral.

Ajuns acum la ediţia a III-a, FITIC vă propune noi provocări!

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2018, ediția III are, din acest an, două categorii și nouă secţiuni.

CATEGORIA TEATRU INDEPENDENT

– Spectacole de teatru independent

– Spectacole de teatru-dans

– Concurs de dramaturgie contemporană

– Concurs dedicat tinerilor actori şi studenţi

– Concurs dedicat liceenilor

– Concurs afişe de teatru

CATEGORIA FILM INDEPENDENT

– Scurtmetraj

– Lungmetraj

– Documentar

La fiecare dintre aceste secţiuni, înscrierile se fac până pe 1 august 2018. Pentru a intra în etapa de preselecţie trebuie să completaţi formularul de înscriere de pe site, www.fitic.ro. Materialul filmat trebuie să aibă o durată cuprinsă între 10 şi 15 minute.

Spectacole de teatru independent

În această secțiune se poate înscrie orice companie de teatru independent, din țară sau străinătate. Se vor oferi următoarele premii: cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol.

Spectacole de teatru-dans

La această secțiune se pot înscrie companii de teatru, producători de spectacol de teatru-dans, tineri coregrafi și dansatori. Premiul se va acorda pentru: cel mai bun coregraf.

Concurs de dramaturgie contemporană

În ceea ce priveşte Concursul de dramaturgie contemporană, piesele trebuie să aibă minimum 45 de pagini (Arial 12, la un rând), să nu fi fost jucate şi să nu fi participat la vreun concurs până acum. Autorul îşi asumă întreaga răspundere pentru aceste condiţii, precum şi drepturile de autor în integralitate. Cu acordul autorului, piesa poate fi publicată în ziarul festivalului şi montată în ediţia viitoare a fetivalului, intrând, astfel, în “Generaţia Independenţilor” (club exclusivist al FITIC).

Concurs dedicat tinerilor actori și studenți

La această secţiune pot participa studenți din anul II și III, precum și absolvenți din ultimii trei ani. În cadrul Concursului se va oferi premiul: pentru cea mai bună trupă.

Concurs dedicat liceenilor

SEATHRE FEST s-a alăturat Festivalului Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, desfășurându-se din acest an în cadrul FITIC, pe structura care l-a consacrat în întreaga țară. Astfel, la acest concurs pot participa trupe de liceeni din toată țara și din străinătate, și se va acorda premiul pentru cea mai bună trupă.

Concurs afişe de teatru

Puteţi participa la concurs cu un afiş realizat de dumneavoastră în cursul anului universitar 2017/ 2018 (adică începând din luna octombrie a anului trecut) sau puteţi gândi un afiş special pentru FITIC 2018. Afişul trebuie să poată fi imprimat pe dimensiunile unui A3 şi poate fi realizat individual sau în grup. Participanții pot trimite unul sau mai multe afișe. Textul afișului poate fi în limba română sau engleză, iar el trebuie să conțină siglele organizatorilor și să fie prezentat în format electronic (jpg, tiff, pdf, bmp). După ce lucrările vor fi jurizate, organizatorii vă vor pune la dispoziție siglele necesare.

În afara spectacolelor ce vor participa la secțiunilor în concurs, vor fi prezentate publicului și spectacole de teatru invitate, ce fac parte din repertoriul unor instituții publice de teatru din țară sau companii private. Acestea vor avea ca protagoniști actori consacrați și tineri ai scenei teatrului românesc. Astfel, instituțiile de stat vin în întâmpinarea teatrului independent și se alătură acestei mișcări, prin susținerea acestui fenomen teatral.

În acest an, am introdus o nouă categorie în concurs: film independent, deoarece „independența“ se regăsește în toate formele de artă, iar în peisajul urban constănțean a apărut o nouă sală dedicată cinematografiei.

SECȚIUNI:

– Lungmetraj

– Scurtmetraj

– Documentar

La aceste secțiuni, se poate înscrie orice companie sau producător de film independent, din țară sau străinătate. Se vor oferi premii pentru cel mai bun lungmetraj, cel mai bun scurtmetraj și cel mai bun documentar.

În afara filmelor ce vor participa la secțiunile în concurs, vor fi prezentate publicului și scurtmetrajele premiate la Festivalul Național de Scurtmetraje pentru Liceeni FILMmic, a XII-a ediție, organizat de Liceul Traian din Constanța. Din 2019, și acest festival se va alătura F.I.T.I.C., urmând a fi creată o nouă secțiune în concurs.

Scrie pe blog!

În secţiunea „Blog” de pe site-ul fitic.ro se pot publica texte despre teatrul independent, despre piese sau actori sau pur şi simplu „panseuri” inspirate despre situaţia actuală a artistului tânăr. Nu vă sfiiţi!

Vrei să fii voluntar la FITIC? Stai gratis la mare!

Eşti tânăr, vrei să experimentezi, ai curaj şi te simţi ca acasă în lumea artei? Atunci trebuie să vii la Constanţa, ca voluntar la FITIC! Organizatorii îţi oferă cazare gratuită la mare începând din data de 28 august şi până pe 9 septembrie 2018. Voluntarii trebuie să lucreze cu organizatorii în toată această perioadă. Programul va fi pus la dispoziţie la sosirea în Constanţa.

Avantaje? Este simplu: vei intra într-o lume care împărtăşeşte aceleaşi valori, vei vedea zeci de spectacole de teatru independent, îţi vei face prieteni din toată ţara, vei avea parte de un training gratuit în ceea ce priveşte organizarea unui festival de teatru, vei cunoaşte marii actori ai momentului şi o echipă excepțională, cu multă experienţă în domeniu.

Pentru mai multe detalii despre voluntariat, organizare şi participarea la concursuri, vizitaţi fitic.ro.