Mai mult de trei sferturi din reprezentanţii IMM-urilor nu susţin o eventuală amnistie fiscală

Mai mult de trei sferturi din reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii chestionaţi de Consiliul Naţional al IMM-urilor nu susţin o eventuală amnistie fiscală pe care ar da-o Guvernul. 41% dintre cei care au răspuns consideră că persoanele fizice ar trebui să beneficieze de această măsură, în timp ce numai 6% cred că amnistia fiscală ar trebui aplicată companiilor de stat. Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor, Florin Jianu.
Florin Jianu: Şase din zece respondenţi au declarat că nu au un interes personal în aplicarea acestei măsuri, iar patru din zece au menţionat că au un interes personal în ceea ce înseamnă amnistia fiscală. Cu toate acestea, 76%, opt din zece întreprinzători declară că nu susţin amnistia fiscală, deşi patru din zece sunt interesaţi. În ceea ce priveşte efectele considerate a fi generate de adoptarea măsurii amnistitiei fiscale, 76,2%, adică exact acelaşi număr cu cei care nu susţin această măsură, menţionează că această măsură este o măsură controversată, cu efecte multiple, şi că va avea efecte negative.
Realizator: Cei mai mulţi reprezentanţii ai IMM-urilor consideră că o eventuală amnistie fiscală va duce la evaziune fiscală, va creşte riscul corupţiei şi a spălării banilor, a mai spus Florin Jianu./ilixandru/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie