Preşedintele Trump ia în considerare impunerea unor tarife de 25% asupra unor importuri de 200 miliarde de dolari, din China

Potrivit rapoartelor din presa americană, surse apropiate preşedintelui Trump au susţinut că acesta ia în considerare tarife de până la 25% pentru bunuri importate din China, în valoare de 200 miliarde de dolari, un pas care ar putea escalada suplimentar conflictul comercial dintre cele mai mari economii ale lumii. Aceasta nu ar fi prima dată când preşedintele Trump impune tarife asupra importurilor din China, dar bunurile vizate acum au un impact mai mare asupra consumatorilor. Trump a ameninţat anterior să introducă tarife de 10%. Discuţiile între Washington şi Beijing au ajuns la un blocaj. O creştere la 25% ar putea presa China să se întoarcă la masa negocierilor. Tarifele asupra bunurilor din China, în valoare de 34 miliarde de dolari, sunt deja în vigoare şi li s-a răspuns cu aceeaşi monedă./aionita/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 august)