Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat că este finalizat documentul privind mutarea Ambasadei României din Israel

Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat că documentul care analizează posibilitatea şi oportunitatea mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim este finalizat şi urmează să fie prezentat, curând, Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului. Oficialul a explicat că în analiză sunt cuprinse avantajele şi dezavantajele unui astfel de demers.
Teodor Meleşcanu: Acest document a fost elaborat de către MAE, cu participare unui număr important de ministere şi servicii specializate. Am căutat să punem pe două coloane care sunt avantajele, care sunt dezavantajele, care sunt problemele juridice pe care le ridică o asemenea iniţiativă, având în vedere că există o rezoluţie a Consiliului de Securitate, 478, care prevede în mod direct faptul că toate ţările trebuie să îşi aibă în relaţiile diplomatice cu Israelul ambasadele la Tel Aviv.
Reporter: În conferinţa de bilanţ a mandatului său, Teodor Meleşcanu a mai spus că pregătirile pentru preşedinţia României la Consiliul UE sunt în grafic şi că vor exista şi suficienţi bani pentru evenimentele care trebuie organizate, deşi MAE va pierde 35 de milioane la rectificarea bugetară./lcoman/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 august)