Reuniune extraordinară a Adunării Naţionale de la Sofia

Parlamentul de la Sofia se reuneşte, marţi, în sesiune extraordinară. Parlamentarii bulgari şi-au întrerupt vacanţa pentru a dezbate cazul legat de problemele Registrului Comeţului şi de falimentul companiei cipriote de asigurări Olympik. Luni, 61 de parlamentari din grupul „Partidului Socialist Bulgar – Bulgaria de stânga” au strâns o listă cu 61 de semnături în vederea convocării sesiunii. Liderul socialiştilor, Kornelia Ninova, a solicitat ca premierul Boiko Borisov să fie audiat de legislativ în legătură cu scandalul legat de Registrul Comerţului. Pe data de 10 august, Registrul Comercial a încetat să mai funcţioneze după un colaps explicat prin motive tehnice. Cinci zile mai târziu, nu putea fi utilizată nicio funcţie a registrului. Ulterior, prima funcţie restabilită a fost pentru verificarea stării actuale a companiilor, dar şi o alta, care facilita tranzacţii cu autoturisme şi proprietăţi ale firmelor. Au fost sesizate Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională, Procuratura, Ministerul de Interne. Al doilea caz care a determinat opoziţia să solicite sesiunea extraordinară a legislativului este cel legat de falimentul companiei de asigurări Olympik din Cipru, care datorează peste 9 milioane de leva (circa 4,5 milioane de euro) cetăţenilor bulgari care au încheiat poliţe de asigurare cu această societate. Socialiştii insistă ca ministrul finanţelor să dea explicaţii legate de falimentul companiei. Din data de 17 august, toate contractele privind poliţele de asigurare încheiate cu Olympik încetează în mod automat şi sumele plătite pentru perioada rămasă din contract se returnează în cadrul procedurii de faliment ulterioare în Cipru. Socialiştii solicită ministrului finanţelor să caute posibilităţi pentru rambursarea sumelor plătite de persoanele asigurate, iar Comisiei de Supraveghere Financiară să prezinte parlamentului un raport privind controlul societăţii. /ddaniela/gpodea

(www.dariknews.bg – 21 august)