Compania Metrorex a început demersurile pentru angajarea a 350 de persoane

Compania Metrorex a început demersurile pentru angajarea a 350 de persoane, urmând ca din 2019 să mai suplimenteze schema de personal cu încă 950 de posturi, astfel încât să se asigure funcţionarea optimă a activităţilor de exploatare şi infrastructură. Este un prim răspuns al Administraţiei Metroului bucureştean la solicitările sindicaliştilor, care în a treia zi de proteste au susţinut că este nevoie de cel puţin 700 de angajaţi în plus pentru a se asigura securitatea călătorilor. Din septembrie încep discuţiile pentru noul CCM, iar declanşarea unei eventuale greve generale depinde de rezultatul negocierilor, a spus liderul de sindicat Ion Rădoi.
Ion Rădoi: În condiţiile în care luna octombrie nu ne vom înţelege la negocierea CCM, vom ajunge probabil la un conflict. Nimeni nu-şi doreşte o grevă la Metrou. A transporta 700 de mii de călători pe zi este destul de greu ca să credem că i-ar putea prelua altcineva.
Reporter: Aproximativ 250 de sindicalişti de la Metrou au pichetat şi astăzi sediul Ministerului Transporturilor, iar de săptămâna viitoare vor să protesteze la guvern. De cealaltă parte, ministerul de resort susţine că sindicatul de la Metrou este nemulţumit pentru că, din 26 septembrie, nu se mai prelungeşte contractul pentru închirierea spaţiilor comerciale, din care firma sindicaliştilor primeşte 66% din chirie, precizează reporterul RRA Alexandru Lancuzov./apuscasu/menescu

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 august)