JURIUL DE CONCURS AL GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP, 2018

Ediția a 21-a

3-6 septembrie 2018

Vox Maris Grand Resort Costinești

UNITER anunță juriul de concurs pentru ediţia a XXI-a a evenimentului mult așteptat de tânăra breaslă teatrală – GALA TÂNĂRULUI ACTOR, HOP.

Cei 27 de concurenți, care la audiții au străbătut călătoria prin universul lui Pirandello alături de Andreea Bibiri, Andrei și Andreea Grosu și Șerban Pavlu, ajung în punctul culminant al unui drum frumos către formarea lor profesională: întâlnirea cu sinele, cu un public avizat, cu emoția concursului.

Juriul care va decide laureații Galei HOP 2018 este format din:

FELIX ALEXA – regizor, ROBERTO BACCI – regizor, FLORIN PIERSIC JR. – actor, ANCA SIGARTĂU– actriţă, COSMINA OLARIU – actriță, câştigătoarea Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2017.

La Costineşti juraţii vor alege câştigătorii din acest an pentru următoarele premii:

Premiul „Ştefan Iordache”, marele premiu al Galei HOP

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual

Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual

Premiul „Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori

Premiul „Sică Alexandrescu”, Premiul special al juriului

Publicul va decide premiul său. Este aşteptat să participe direct la Gală, urmărind transmisia livestreaming a întregului concurs pe www.galahop.ro şi apoi să voteze favoriţii.

Până la debutul concursului însă, publicul este invitat să îi cunoască pe protagoniştii din acest an. Zilnic, pe www.galahop.ro găsiţi noutăţi şi mini-interviuri, iar începând cu data de 13 august puteți urmări campania interactivă de prezentare a tinerilor concurenţi din acest an.

Urmăriţi-i pe www.galahop.ro, dar fiţi alături de ei şi pe facebook (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor ) şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA).

UNITER

24 AUGUST 2018 

Organizatori:

 UNITER şi Vox Maris Grand Resort Costineşti

Proiect cultural finanțat de:

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Co-producător:

Societatea Română de Televiziune

Parteneri:

Centru Cultural „Ștefan Iordache” și Primăria Sector 5

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

ITI – Institutul International de Teatru, Secţia Română

TIFF

Văzut de:

Radio Guerilla

Partener de tradiţie:

Societatea Română de Radiodifuziune

Partener de monitorizare:

MediaTrust

Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări.

Directorul artistic al Galei HOP este actorul şi profesorul universitar Miklós Bács.