Vioara lui Enescu vine să încânte Constanţa!

Sâmbătă, 25 august 2018, începând cu ora 21.30, vă aşteptăm în Piaţa Ovidiu, la un spectacol-eveniment. „Sub semnul Centenarului” celebrează valorile reale ale României mari, de acum 100 de ani şi din prezent, şi reunește muzica, poezia, tradițiile, dansul popular, dansul contemporan şi artele vizuale, într-un produs de o importanță culturală extraordinară pentru suflet şi pentru patrimoniul imaterial al Cetăţii. Artiști din întreaga ţară, alături de cei constănţeni, îşi unesc forţele în cadrul acestui eveniment ce va deveni un spectacol-mărturie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor naționale.

Evenimentul este organizat de Asociația Orchestra Simfonică București şi propune, în acest an, la Constanța, un experiment de o înaltă ţinută culturală: cunoscuți cântăreți de muzică populară românească cântă, pentru prima oară, alături de o orchestră simfonică de mari dimensiuni, având ca fundal tehnica de videomaping, ce va transforma Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa într-un episod de istorie vie!

Invitatul special al acestui eveniment este violonistul Gabriel Croitoru, ce va aduce la malul mării celebra VIOARĂ A MAESTRULUI GEORGE ENESCU. Astfel, la Constanța, pentru al doilea an la rând, vom avea una dintre viorile celebre ale lumii, după ce, anul trecut, celebra Sarah Chang a pus Constanţa pe harta culturală a mapamondului. Violonistul și profesorul Gabriel Croitoru este artistul care dă viață și sunet, din 2008, minunatei viori ”Catedrala” a lutierului Guarneri del Gesu, construită în anul 1730, care i-a aparținut maestrului George Enescu. De la moartea lui George Enescu, niciun alt violonist nu a mai cântat cu vioara Guarneri, aceasta fiind păstrată în condiții de siguranță până când a revenit în circuitul concertistic, fiind data în folosință violonistului Gabriel Croitoru.

Cu peste 1.000 de apariții scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o extrem de bogată prezență în viața muzicală, în tripla postura de solist-concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca și profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Muzică București. Dinamismul şi elocvența interpretărilor sale au putut fi constatate de public în concerte și recitaluri susținute pe scenele tuturor Filarmonicilor din România și pe podiumuri de concert din întreaga lume.

Gabriel Croitoru a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Gewandhaus Orcheter Leipzig, Orchestra de cameră Regina Sofia Festival String of Lucern Chamber Orchestra, Orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes, South-west Symphony. A susţinut recitaluri în Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, Republica Cehă, China, SUA, Bulgaria, Ungaria şi România. Din parcursul evoluţiei sale artistice, ca un factor major al progresului său, se evidenţiază participarea la viaţa competiţională naţională şi internaţională, unde a obținut numeroase premii.

O altă invitată foarte specială este soprana Irina Baianț, care a cucerit Europa cu talentul și frumusețea ei. Vocea ei s-a făcut auzită pe marile scene ale lumii. Are doar 27 de ani, dar o activitate impresionantă, cu peste 60 de concursuri naționale și internaționale la activ. A colaborat cu Scala, Alte Oper Frankfurt, Filarmonica din Berlin, Opera din Viena, Opera Garnier din Paris, Filarmonica din Bruxelles, Balshoi Teatre din Moscova, Palatul Kremlin, Grand Rex Paris, Opera Națională din Istanbul, München Stats Oper, Her Majesty\’s Theatre Londra, Paladium theatre UK și multe altele.

Trecând de la compoziția clasică la compoziția populară, vom avea ca invitați pe naiștii Gheorghe Rizea și Ruxandra Pitulice, amândoi foști elevi ai maestrului Gheorghe Zamfir.

În coregrafia maestrului Horațiu Cherecheș, desemnat cel mai bun coregraf român al anului 2016, baletul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța va însoți orchestra şi va întrupa spiritul unor compoziții muzicale româneşti celebre.

Un alt invitat extrem de iubit de români este maestrul Dinu Iancu Sălăjanu, ce va interpreta într-o manieră elegantă celebrele cântece din care răzbate puternic spiritul românesc, ce vă vor ajunge direct la inimă: „Treceți batalioane române Carpații“, „Așa-i românul“, „Noi suntem români“ ş.a. Alături de Dinu Iancu Sălăjanu, cântăreața de muzică populară și patriotică Veta Biriș şi artista dobrogeană prin excelenţă, Aneta Stan, vă aşteaptă cu melodii binecunoscute.

Peste 100 de dansatori din ansamblurile populare constănţene vor dimensiona coregrafic spaţiul muzicii populare şi vă vor invita la dans! Teatrul de Stat este şi el alături de noi în această mare sărbătoare a spiritului, actorii acestuia interpretând operele lirice ale marilor poeți români. Actorii mânuitori de păpuşi vă vor oferi o surpriză de mari dimensiuni.

Intrarea este liberă.