Festivalul Cerbul de Aur aniversează 50 de ani de la prima ediţie

Festivalul Cerbul de Aur aniversează, anul acesta, 50 de ani de la prima ediţie. După o absenţă de nouă ani, concursul internaţional de muzică uşoară de la Braşov, revine, miercuri, în Piaţa Sfatului, cu o ediţie dedicată centenarului Marii Uniri. Printre vedetele invitate la Braşov pentru a susţine recitaluri se află James Blunt, Amy Macdonald, Andra, Delia, Loredana, Carla’s Dreams şi Horia Brenciu.
Festivalul Cerbul de Aur va fi transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internaţional, TVR MOLDOVA şi TVR HD, în perioada 29 august – 2 septembrie, de la ora 20:00. Accesul publicului în Piaţa Sfatului se face începând cu ora 18:45, în fiecare seară de spectacol. Tot de miercuri până duminică, la Braşov, iubitorii de carte sunt invitaţi în Piaţeta Sfântul Ioan, la Caravana Gaudeamus, manifestare organizată de Radio România./aionescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 august)