Grupul de români care participă la Marşul Centenar spre Chişinău au petrecut a doua noapte în Vama Albiţa

Grupul de români care participă la Marşul Centenar spre Chişinău au petrecut a doua noapte în Vama Albiţa, după ce grănicerii moldoveni le-au interzis intrarea în ţară. Potrivit Radio Chişinău, Poliţia de Frontieră susţine că deţine informaţii potrivit cărora s-ar încerca deturnarea marşului unionist, prin provocări care ar perturba ordinea publică. Românii porniţi de la Alba Iulia, pe 1 iulie, vor încerca şi astăzi să treacă graniţa. Ei vor să ajungă pe 1 septembrie la Chişinău, unde ar urma să aibă loc o manifestaţie stradală în favoarea unirii./eradu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 august)