Continuă negocierile între SUA şi Canada pe tema acordului NAFTA

Negociatorii comerciali din SUA şi Canada încearcă să convină asupra unei înţelegeri bilaterale pentru a reforma Acordul Nord-American de Comerț Liber (North American Free Trade Agreement, NAFTA). Preşedintele Trump şi-a exprimat nerăbdarea în privinţa progresului înregistrat în cadrul negocierilor de la Washington. Ministrul canadian de Externe, Chrystia Freeland, a avut o nouă întrevedere cu reprezentantul american în domeniul comerţului, Robert Lighthizer. Ministrul canadian a reluat comentariile făcute pe tema stadiului negocierilor, calificându-le drept „constructive”, relatează corespondentul BBC./cstoica/atataru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 septembrie)