România continuă să aspire la statulul de piaţă emergentă pentru Bursa de Valori Bucureşti (Eugen Teodorovici)

România continuă să aspire la statulul de piaţă emergentă pentru Bursa de Valori Bucureşti, declară ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici. El a participat ieri, la Viena, la reuniunea informală a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), la întâlnirea EUROGROUP în format extins şi la Forumul Financiar EUROFI, organizat în asociere cu preşedinţia austriacă a Uniunii. În marja acestor reuniuni, ministrul român a avut o întrevedere cu Pierre Heilbronn, vicepreşedinte al BERD, prilej de discuţii privind următorul Cadru Financial Multianual 2021-2027 şi implicaţiile privind arhitectura pentru finanţarea dezvoltării în Uniunea Europeană, în perspectiva preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 septembrie