Calendarul evenimentelor, 9 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Camera Deputaţilor

* Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Marilen Pirtea, susţine o conferinţă de presă – ora 12:00, la sediul central al PNL din Str. Modrogan nr. 1

 

– Ministere

* Ţebea, jud. Hunedoara: Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene din cadrul MAE, Victor Negrescu, la Serbările Naționale Țebea, închinate memoriei eroului naţional Avram Iancu – ora 10:30

 

– Social

* Cluj-Napoca: Asociația  AGA Down Sindrom Cluj Napoca organizează „Tabăra Internațională de Judo Adaptat persoanelor cu nevoi speciale”, în perioada 8-10 septembrie, proiect aprobat  de Primăria Municipiului Cluj Napoca, Consiliul Local al Municipiului  Cluj-Napoca și  Direcția de Asistență Socială și Medicală

 

– Cultură

* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Amor, mofturi și politică”, cu Irina Movilă, Marius Bodochi, Vitalie Bichir, Vlad Brumaru, Dorin Enache, Lorena Sanda, Ana Dumitrescu și Mihnea Ghinea – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu

* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, continuă seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri cu „Festivalul Salut CULTURA!”, ce va avea loc între 9 şi 30 septembrie, în Amfiteatrul din Parcul Drumul Taberei – ora 20:00. Începând de astăzi şi până la sfârşitul lunii, bucureştenii sunt invitaţi în fiecare week-end, pentru o stagiune camerală inedită, gândită special pentru a aduce muzica mult mai aproape de oameni

* Marius Mihalache și trupa sa vor susține o a doua reprezentație cu concertul „Săftița” (balkanic project) – ora 20:30, în noul Amfiteatru de pe acoperișul TNB

* Iaşi: Premiera lungmetrajului „Un prinţ şi jumătate”, de Ana Lungu – ora 18:00, la Cinema Ateneu

* Sfântu Gheorghe: Spectacolul „Un copil din flori spune o poveste pe fond albastru”, în regia lui Radu Afrim, deschide stagiunea Teatrului „Tamasi Aron” din municipiu – ora 20:00

* Sighişoara: Caravana Centenarului Filmului Românesc va ajunge la Sighişoara. În Turnul Fierarilor, începând cu ora 19:00, va rula pe marele ecran filmul „Filip cel Bun”, în regia lui Dan Piţa. Documentarul „Marea Unire: România, la 100 de ani” va fi proiectat în deschiderea evenimentului, de la ora 13:00

* Sibiu: Cea de-a XVII-a ediţie a Sibiu Opera Festival – Gală de Operă – Concert de deschidere a festivalului – ora 19:00, la Sala Thalia. Dirijor: Marijn Simons (Olanda). Solişti: Adela Zaharia – soprană, Mihai Urzicana – tenor, Bogdan Taloș – bas. Participă Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu (9 – 28 sep.)

 

– Sport

* Are loc World Rugby U20 Trophy – pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf – Bucureşti (28 aug. – 9 sep.). Programul zilei:

  • Hong Kong – Uruguay (ora 13:00), pentru locurile 5-6
  • Namibia – Portugalia (ora 15:00), pentru locurile 3-4
  • România – Canada (ora 17:00), pentru locurile 7-8
  • Samoa – Fiji (ora 19:00), finala

* Jud Ilfov: Are loc partida Steaua Bucureşti – GRK Varazdin 1930, din manşa a doua a turului I preliminar al Cupei EHF la handbal masculin – ora 17:00, la Sala Concordia – Chiajna

* Se dispută meciuri din etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal feminin:

  • CSM Roman – SCM Gloria Buzău – ora 11:00, la Sala Sporturilor din Roman
  • CSM Galaţi – HC Zalău – ora 17:00, la Sala Dunărea Galaţi
  • HC Dunărea Brăila – CS Minaur Baia Mare – ora 17:00, la Sala Sporturilor din Brăila
  • ASC Corona 2010 Braşov – CSM Bucureşti – ora 17:30, la Sala D. P. Colibaşi din Braşov
  • CS Măgura Cisnădie – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – ora 18:00, la Sala Sporturilor din Cisnădie

* Au loc două meciuri în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă:

  • ACSH Gheorgheni – ASC Corona Braşov – ora 18:30
  • CSHC Marton Aron – SC Miercurea Ciuc – ora 1:30, la Miercurea Ciuc

* Bulgaria: Sportivi români la Campionatele Mondiale de canotaj de la Plovdiv (9 – 16 sep.)

* Koprivnica/Croaţia: SCM Craiova evoluează în Grupa preliminară B a Ligii Campionilor la handbal feminin urmând să joace astăzi, cu învingătoarea dintre Podravka Vegeta Koprivnica şi formaţia turcă Muratpaşa Belediyesi

 

– S-a întâmplat într-o zi de 9 septembrie

* Acum 132 de ani (1886) avea loc adoptarea, la Berna, a primei Convenţii pentru protecţia operelor literare şi artistice (în România a intrat în vigoare la 5/17.XII.1887) (9/21)

* Cu 107 ani în urmă (1911) era efectuată prima cursă poștală cu avionul în Europa între Windsor şi Hendon. Cu toate că a durat mai puţin de o lună, acesta a fost primul serviciu poştal programat în mod regulat, stabilit ca parte a ceremoniilor de încoronare a Regelui George V. Totuşi, nu acesta a fost primul transport aerian de corespondenţă din lume, întrucât la începutul anului 1870, în războiul franco-prusac, era folosit în acest scop balonul cu aer

* Acum 106 ani (1912) a fost dezvelit bustul generalului Carol Davila, fondatorul şcolii de medicină din România (n. 1828, la Parma, în Italia – m. 1884, la Bucureşti), realizat de Constantin Brâncuşi (n. 1876 – m. 1957), singurul monument de for public al sculptorului amplasat în Bucureşti şi prima lucrare executată la comandă de marele sculptor

* În urmă cu 78 de ani (1940), trupele de ocupaţie horthystă au masacrat, în comuna Treznea, din judeţul Sălaj, 263 de români (copii, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni). Seria atrocităţilor a continuat şi în noaptea de 13/14 septembrie în comuna Ip, tot din Sălaj, unde au fost ucişi 157 de români (inclusiv copii, femei şi bătrâni). La data de 30 august 1940 se semnaseră, la Viena, documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste

* Între 9 septembrie și 17 noiembrie 1989, cu 29 de ani în urmă, s-a desfășurat primul și cel mai rapid înconjur al lumii cu automobilul. A fost efectuat de Mohammed Salahuddin Choudhury și de soția sa Neena, din India, în 69 de zile, 19 ore și 15 minute, având ca punct de plecare și sosire orașul Delhi, India

* În urmă cu 14 ani (2004), se lansa prima rachetă ecologică, un vehicul construit de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională lansată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis. Denumită „Demonstrator 2B”, racheta folosea drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii şi Drepţii Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuvios Chiriac de la Tazlău; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

 

– Sfinţii şi Drepţii părinţi Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

 

– Lăsata secului Postului Înălțării Sfintei Cruci (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

 

– Începe, la asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Roş Haşana (Anul Nou iudaic – 5779); se încheie marți 11 septembrie, la căderea nopţii

 

– „Ziua Metrologiei”, stabilită în cea de-a doua duminică din luna septembrie, prin Hotărârea nr. 879 din 6 septembrie 2001. NOTĂ: „Ziua Internaţională a Metrologiei” este marcată la 20 mai; la această dată, în 1875 a fost semnată, la Paris, Convenţia Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură

 

– 1860: S-a născut (la Eperjes, Ungaria) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj)

 

– 1861: S-a născut actriţa Agatha Bârsescu (m. 1939). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1857 sau 1859

 

– 1885, 9/21: S-a născut matematicianul Victor Vâlcovici; profesor universitar la Iaşi, Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti; a abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1965 (m. 1970)

 

– 1895: S-a născut compozitorul Ion Ghiga (m. 1974)

 

– 1896: A murit Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (n. 1814)

 

– 1899: S-a născut (la Braşov) George Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász), cunoscut fotograf, sculptor şi cineast francez de origine maghiară din România (m. 1984, la Nisa/Franţa)

 

– 1912: S-a născut Horia Stamatu, poet, eseist şi ziarist; în 1941 pleacă în Germania, unde este internat în lagărul de la Buchenwald (1942-1944); din 1945 se stabileşte la Freiburg; între anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.); în perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg, unde va muri (m. 1989)

 

– 1921: S-a născut Mircea Deac (Mircea Deacă), critic de artă, expert în arta românească şi europeană, jurnalist, scriitor şi profesor (m. 2015)

 

– 1942: A murit Constantin Meissner, pedagog şi om politic; importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de regulamente, planuri de învăţământ, programe şi studii privind îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1854)

 

– 1943: S-a născut Dana Dumitriu, critic literar şi prozatoare (m. 1987) – 75 de ani

 

– 1945: S-a născut poeta Lucia Negoiţă; între anii 1967 şi 1981 a realizat emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română, apoi la Televiziunea Română

 

– 1946: S-a născut Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit la Paris (m. 2009)

 

– 1951: S-a născut poetul, eseistul, editorul şi publicistul Gabriel Stănescu (m. 2010)

 

– 1956: S-a născut Silviu Lung, maestru emerit al sportului, fost portar al echipei naţionale de fotbal a României

 

– 1960: A murit poetul Grigore Bugarin (n. 1909)

 

– 1966: A murit matematicianul şi profesorul Octav Mayer; contribuţii în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine); primul doctor în matematică pură din România (1920); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1895)

 

– 1970: S-a născut Lucian Mic, actualul Episcop de Caransebeș, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

 

– 1977: S-a născut fosta gimnastă Gina Gogean, multiplă campioană europeană şi mondială, antrenoare şi profesoară

 

– 1991: A murit Henri H. Stahl, sociolog, antropolog cultural, etnograf, memorialist şi jurist; începând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti; fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa), Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru titular, din 1990, al Academiei Române (n. 1901)

 

– 1992: A murit Margareta Sterian, pictoriţă, poetă şi traducătoare (din literaturile americană, engleză, irlandeză, poloneză, japoneză) (n. 1897)

 

– 1997: A murit Alecu Popovici, dramaturg şi critic dramatic (n. 1927)

 

– 2017: A murit Dumitru Orăşeanu, medic pediatru (competenţe în pneumologie, ecografie generală, toxicologie clinică) și profesor; șeful Secției Pediatrie III la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (1995-2014); membru fondator al Societății Române de Cardiologie Pediatrică; membru fondator și președinte (2010-2014) al Societății Române de Pneumologie Pediatrică (n. 1946) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Kosovo: Discurs susţinut de preşedintele sârb, Aleksandar Vučić, despre relaţiile sârbo-albaneze

 

– Islamabad: Noul preşedinte al Pakistanului, Arif Alvi, îşi preia oficial funcţia

 

– Kampala: Preşedintele ugandez, Yoweri Museveni, se adresează naţiunii

 

– Suedia: Alegeri parlamentare

 

– Stockholm, Suedia: Ministrul suedez al finanțelor, Magdalena Andersson, prezintă noi prognoze economice și cheltuielile pentru anii următori

 

– Moscova, Rusia: Alegeri municipale la Moscova, cu primarul pro-Kremlin, Serghei Sobyanin, ca favorit

 

– Cape Town: Africa de Sud găzduieşte cea mai mare conferinţă de pe continentul african despre inteligenţa artificială (9 – 11 sep.)

 

– New York: Are loc finala masculină a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului (arenele Flushing Meadows, 27 aug. – 9 sep.)

 

– Misano: Are loc Marele Premiu al statului San Marino la motociclism viteză

 

– Continuă Turul ciclist al Spaniei (25 august – 16 septembrie), cu etapa a 15-a: Ribera de Arriba – Lagos de Covadonga  (185,5 km)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Frumuseţii”; se marchează din 1995, la iniţiativa Comitetului Internaţional pentru Estetică şi Cosmetică (SIDESKO)

 

– Proclamarea Republicii Populare Democrate Coreene/1948 – 70 de ani. Ziua Naţională

 

– Ziua Naţională a Republicii Tadjikistan; aniversarea proclamării independenţei – 1991

 

– 1569: A murit Pieter Bruegel cel Bătrân, cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea (n. 1525)

 

– 1583: La această dată a fost botezat Girolamo Frescobaldi, organist, pedagog şi compozitor italian, supranumit „Bach italian” pentru cunoştinţele sale în arta contrapunctului (m. 1643) – 435 de ani

 

– 1585: S-a născut cardinalul Richelieu (Armand Jean du Plesis), prelat şi om politic francez; ca prim-ministru (1624-1642) în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea a fost conducătorul de fapt al Franţei (m. 1642)

 

– 1737: S-a născut Luigi Galvani, fizician şi medic italian; unul dintre fondatorii electricităţii ca ştiinţă (m 1798)

 

– 1815: A murit pictorul american John Singleton Copley, considerat cel mai bun pictor al Americii coloniale (autor de portrete şi scene istorice) (n. 1738)

 

– 1828 (stil nou): S-a născut scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi, important romancier al literaturii universale (m. 1910) – 190 de ani

 

– 1843: S-a născut arheologul suedez Oscar Montelius; fondatorul metodei tipologice în cercetarea arheologică (m. 1921) – 175 de ani

 

– 1873: S-a născut regizorul german de teatru Max Reinhardt; animator şi conducător al mai multor teatre din Berlin şi Viena; unul dintre fondatorii Festivalului de la Salzburg (m. 1943, la New York) – 145 de ani

 

– 1890: S-a născut antreprenorul american Harland Sanders, fondatorul lanţurilor de fast-food KFC (Kentucky Fried Chicken) (m. 1980)

 

– 1898: A murit Stéphane Mallarmé (numele real Étienne Mallarmé), poet şi critic francez (n. 1842) – 120 de ani

 

– 1901: A murit Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez (n. 1864)

 

– 1908: S-a născut Cesare Pavese, poet, prozator, critic literar şi traducător italian (m. 1950) – 110 ani

 

– 1922: S-a născut Hans Georg Dehmelt, fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1989, împreună cu Wolfgang Paul, pentru descoperirea metodei capcanei de ioni (m. 2017)

 

– 1923: S-a născut Daniel Carleton Gajdusek, virusolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1976 (m. 2008) – 95 de ani

 

– 1923: S-a născut actorul american de film şi televiziune Cliff Robertson (m. 2011) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925

 

– 1939: S-a născut Reuven Rivlin, avocat, politician israelian din partidul conservator Likud, preşedinte al Israelului ales în iunie 2014; a îndeplinit funcţia de preşedinte al Knessetului, parlamentul israelian, între anii 2003-2006 şi 2009-2013

 

– 1941: A murit biologul german Hans Spemann; studii originale asupra embrionului şi evoluţiei ulterioare a acestuia; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1935 (n. 1869)

 

– 1960: S-a născut actorul şi producătorul britanic de film Hugh Grant

 

– 1960: A murit Charles Upson Clark, istoric şi filosof american; după Primul Război Mondial a vizitat în mai multe rânduri România, despre care a lăsat câteva scrieri; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1875)

 

– 1960: A murit tenorul suedez Jussi Björling (n. 1911)

 

– 1976: A murit Mao Zedong (Mao Tzedun), om politic chinez; unul dintre întemeietorii Partidului Comunist Chinez (1921) şi lider al acestuia între anii 1935 şi 1976; preşedinte al Republicii Populare Chineze (1949-1976); a lansat, între anii 1966 şi 1969, „marea revoluţie culturală”, o linie politică dură (voluntarism extrem, cult al personalităţii pronunţat) (n. 1893)

 

– 1984: A murit Yilmaz Güney, regizor, scenarist, actor şi producător de film turc (n. 1937)

 

– 1985: A murit chimistul american Paul J. Flory, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1974 (n. 1910)

 

– 2003: A murit fizicianul american de origine ungară Edward Teller; lucrări de fizică nucleară, fizică moleculară şi mecanică cuantică; a participat la realizarea primei reacţii nucleare (1941) şi a condus lucrările pentru realizarea primei bombe cu hidrogen (n. 1908) – 15 ani

 

– 2013: A murit Saul Landau, cineast şi jurnalist american; specializat în filme documentare, cunoscut pentru peliculele sale despre Cuba şi despre testele cu bombe atomice (n. 1936) – 5 ani