Austria cere Turciei explicaţii pentru arestarea la Ankara a unui jurnalist austriac

Austria a făcut apel la Turcia miercuri, cerând explicaţii pentru arestarea la Ankara a unui jurnalist austriac, student şi activist care scrie pentru website-uri de extremă stângă. Max Zirngast, student la ştiinţe politice, a fost arestat la Ankara marţi dimineaţă. Publicaţia online Re:volt, pentru care Zirngast scria, a declarat că acuzaţiile care i s-au adus studentului – apartenenţă la o organizaţie teroristă – sunt false. „Ne aşteptăm ca Turcia să ne dea imediat explicaţii cu privire la acuzaţiile care i se aduc jurnalistului şi, dacă acest lucru nu este posibil, atunci să îl elibereze imediat din detenţie„, a declarat cancelarul austriac, Sebastian Kurz. Guvernul cancelarului Kurz se opune aderării Turciei la Uniunea Europeană şi face apel la întreruperea negocierilor de aderare. Cu toate acestea, Viena şi Ankara au încercat recent să îşi îmbunătăţească relaţiile bilaterale./mbaciu/dsirbu

REUTERS – 12 septembrie