Criza umanitară a refugiaţilor sirieni se agravează

Zeci de mii de refugiaţi au ajuns la graniţa dintre Siria şi Turcia, ca și consecință a asaltului forţelor guvernamentale siriene, beneficiind de sprijin rusesc, asupra ultimului bastion al rebelilor din regiunea Ídlib. Potrivit Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) din cadrul ONU luptele pot provoca cea mai mare criză umanitară a secolului XXI.

Potrivit datelor furnizate de ONU, peste de 30.000 de mii de oameni s-au adunat în prezent la graniţă iar numărul lor creşte de la oră la oră. În Regiunea de Nord-Vest a Siriei trăiesc trei milioane de oameni. Aproape jumătate dintre aceştia au sosit aici din alte zone ale Siriei refugiindu-se de ofensiva forţelor guvernamentale. Conform estimării ONU, dacă luptele se intensifică, atunci cel puţin 800.000 de oameni vor fi obligaţi să părăsească zona.

Oamenii ajunşi la graniţă se plâng că armata fidelă preşedintelui Bashar al-Assad nu face distincţie între rebelii înarmaţi şi populaţia civilă. „Au distrus tot, a ars totul, este de nedescris ceea ce s-a întâmplat” – sunt cuvintele unuia dintre refugiaţi, citat de Reuters. „Majoritatea oamenilor și-a luat doar o pătură şi câteva lucruri din bucătărie şi deja a şi plecat. Aici poate suntem în mai mare siguranţă, dar nimeni nu ştie ce se va întâmpla” – a spus Ali al-Mheymid, omul care și-a părăsit căminul împreuna cu cei cinci copii ai săi.

Potrivit declarației secretarului ONU responsabil de problemele umanitare, Mark Lowcock, dacă ofensiva forţelor guvernamentale şi rusești va porni cu toate efectivele, atunci poate provoca cea mai mare criză umanitară a secolului XXI. Pe de o parte pentru că populaţia civilă a fost masată în această regiune şi nu poate să se refugieze doar spre Turcia. „Ne pregătim de ipoteza în care civilii se vor refugia în masă” – a afirmat Lowcock. Refugierea acestor persoane însă este îngreunată, din  cauza faptului că Turcia a primit deja câteva milioane de sirieni şi a construit un gard de mai multe sute de kilometri la graniţa celor două ţări. Aproximativ jumătate dintre refugiaţii din Ídlib au fost plasați în corturi, ceilalţi stau în corturi improvizate sau în locuinţe închiriate. Turcia – temându-se de un nou val de refugiaţi – a încercat să-l convingă pe preşedintele sirian Bashar al-Assad să renunţe la ofensiva împotriva Ídlib, însă se pare că acesta este determinat să ducă până la capăt războiul civil. Pentru aceasta primeşte sprijin de la Rusia. Potrivit poziției Kremlinului, Siria are tot dreptul să-și recupereze teritoriile ocupate de forţele rebele.

Armata turcă, împreună cu rebelii cu care sunt aliaţi, a organizat anul acesta 12 puncte de observare a frontierei plasate în formă de semicerc în jurul regiunii Ídlib.

Potrivit surselor de la faţa locului, citate de The New York Times, începând de săptămâna trecută raidurile aeriene siriene şi ruseşti au devenit permanente. Guvernul Sirian a mobilizat câteva mii de rezervişti, pentru a susţine ofensiva împotriva Ídlib. Pe mare, o flotilă rusă aşteaptă să intervină în favoarea trupelor siriene. Ţintele sunt instituţiile publice, inclusiv spitale. În regiune s-au adunat aproximativ 50-70 de mii de luptători rebeli, care sunt foarte fragmentaţi şi câteodată se luptă între ei. Experţii militari sunt de părere că se pregăteşte asaltul final împotriva oraşului care va avea consecinţe umanitare deosebit de grave. În războiul civil care s-a declanşat în anul 2011, şi-au pierdut viaţa până în prezent aproximativ jumătate milion de oameni.

Székely Ervin, Rador