Cele şase perechi de trenuri care fac legătura dintre Gara de Nord şi Otopeni vor opri de astăzi şi în halta Parc Mogoşoaia, foarte aproape de Palatul Brâncovenesc. Beneficiarii acestei iniţiative vor fi atât turiştii, cât şi navetiştii, a spus pentru Radio România Actualităţi Octavian Udrişte, preşedintele unei asociaţii care încurajează transportul feroviar de călători.
Octavian Udrişte: Ajută trei categorii de cetăţeni. Unii sunt localnicii din Mogoşoaia care fac naveta spre Bucureşti, la şcoală sau la serviciu; a doua categorie: bucureştenii care au serviciu în Mogoşoaia, în zona industrială aflată în dezvoltare; iar a treia categorie sunt ceilalţi care vor să-şi petreacă un sfârşit de săptămână într-un loc agreabil.
Realizator: Din Gara de Nord până la halta Parc Mogoşoaia călătoria pe calea ferată durează 15 minute, iar biletul costă aproape patru lei./csimion/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 septembrie)