Rusia a prezentat date noi privind prăbuşirea avionului malaezian Boeing în anul 2014

Ministerul rus al Apărării a stabilit cu ce fel de rachetă a fost doborât avionul malaezian Boeing 777 în anul 2014 în Donbas. Potrivit datelor ministerului rus, racheta a fost pregătită în anul 1986 în oraşul Dolgoprudnîi din Rusia, după care a fost trimisă la o unitate militară de pe teritoriul Ucrainei şi de acolo nu a mai revenit în Rusia. Este vorba de o rachetă a complexului Buk, un fragment al căreia a fost prezentat de Grupul comun de anchetă în timpul conferinţei de presă din luna mai 2018. Atunci s-a aflat şi seria duzei şi a motorului. „Cunoscând aceste numere, s-a ivit posibilitatea stabilirii seriei rachetei” – a declarat general locotenent Nikolai Parşin. Anterior, Ministerul rus al Apărării a subliniat că racheta nu putea să aparţină Forţelor Aeriene ruse, deoarece toate rachetele cu acel an de producţie au fost utilizate în anul 2011. Au fost analizate numeroase documente din arhiva Institutului de Cercetare de la Dolgoprudnîi şi acestea au permis stabilirea seriei de bord a rachetei. Aşa s-a aflat că racheta a fost pregătită la 24 decembrie 1986, iar la 29 decembrie a fost transportată la unitatea militară 20/152 (acum, Brigada 223 de rachete aparţinând Forţelor Armate ale Ucrainei). Această unitate era dislocată în regiunea Ternopil din URSS şi nu a făcut niciodată parte din teritoriul Rusiei. De aceea, racheta respectivă nu avea cum să revină pe teritoriul rus. Militarii ruşi au prezentat şi o înregistrare audio care demonstrează vinovăţia Ucrainei. Potrivit afirmaţiilor purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, general maior Igor Konaşenkov, discuţia aflată pe înregistrarea audio între militari ucraineni a avut loc în regiunea Odesa în anul 2016, în timpul manevrelor „Rubej-2016” şi a fost publicată de mass-media ucrainene. „Dacă e aşa, atunci vom… (un sinonim al verbului ‘a doborî’) încă un Boeing malaezian” – spune unul din militari. Potrivit informaţiilor Ministerului rus al Apărării, vocea de pe înregistrare aparţine colonelului Ruslan Grinciak, care era responsabil de apărarea antiaeriană în zona de prăbuşire a avionului. Toate datele prezentate de Ministerul rus al Apărării au fost trimise Olandei. „Toate documentele au fost transmise părţii olandeze. Am vrea ca Grupul comun de anchetă nu doar să arunce o privire pe aceste date, ci să le şi folosească în activitatea sa” – a declarat Konaşenkov./ssirbu/gioan

www.tass.ru – 17 septembrie