Curtea Constituţională de la Skopje a decis că organizarea referendumului este constituţională

Curtea Constituţională a Macedoniei a declarat constituţional referendul convocat pentru 30 septembrie pe tema acordului dintre Atena şi Skopje privind modificarea numelui fostei republici iugoslave în Macedonia de Nord – anunţă Agenţia macedoneană de presă MIA. Şapte judecători au decis că referendumul este constituţional în timp ce alţi doi judecători au votat împotrivă. Iniţiativa de analizare a constituţionalităţii referendumului a fost depusă de Partidul Stângii şi de organizaţia Congresul Mondial Macedonian, care s-au declarat împotriva acordului dintre Atena şi Skopje./rmihaj/gpodea

(www.b92.net – 20 septembrie)