Revista presei internaţionale – 21 septembrie 2018

Summit-ul de la Salzburg al Uniunii Europene, dedicat procesului Brexit şi crizei migranţilor, a suscitat interesul presei internaţionale. „Un dialog al surzilor între Regatul Unit şi UE”, titrează Courrier International. Summit-ul UE din octombrie va fi „momentul adevărului” pentru negocierile privind Brexit, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, după reuniunea din Austria, reţine The Guardian. În plus, Tusk a spus că un cadru economic între Marea Britanie şi UE după Brexit nu ar putea funcţiona, întrucât ar risca să submineze piaţa unică, adaugă EUObserver. Summit-ul de la Salzburg pare o nouă ocazie ratată pentru Uniunea Europeană, crede Le Figaro. În timp ce Londra a cerut UE să dea dovadă de „flexibilitate” şi „pragmatism”, negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a insistat asupra problemei delicate a frontierei irlandeze, notează La Libre Belgique. Liderii au abordat şi criza migraţiei, adaugă Le Soir. Dacă unele ţări continuă să se opună oricărei forme de solidaritate în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor şi a solicitanţilior de azil, zona Schengen şi libera circulaţie a persoanelor vor fi în pericol, a avertizat premierul belgian Charles Michel, citează ziarul de la Bruxelles.

În acelaşi timp, se reconfigurează taberele militare defensive. Polonia este gata să plătească 2 miliarde de dolari pentru o prezenţă militară permanentă a SUA pe teritoriul său, anunţă Defense News. Marţi, preşedintele Donald Trump a afirmat că SUA „analizează oferta foarte serios”, notează Stars and Stripes. Interesul Poloniei este de lungă durată, pe fundalul unei îngrijorări mai ample în regiune, în legătură cu Rusia, scrie Bloomberg, iar Business Insider precizează că baza americană pe care guvernul polonez s-a oferit să o finanţeze ar urma să fie numită „Fort Trump”.

Premierul Norvegiei, Erna Solberg, şi-a exprimat temerea că Rusia, dar şi alte state, vor încerca să împiedice desfăşurarea exerciţiilor NATO „Trident Juncture 2018”, pe teritoriul norvegian, prin răspândirea unor ştiri false sau a unor atacuri cibernetice, informează agenţia locală de presă NTB, citată de Tass. Anterior, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa, SACEUR, Curtis Scaparrotti, şi-a exprimat, într-un interviu acordat publicaţiei Verdens Gang, temerea că Rusia „ar putea încerca să răspândească informaţii false referitoare la aceste exerciţii şi la scopul desfăşurării lor”. Exerciţiile strategice „Trident Juncture 2018” sunt planificate pentru perioada octombrie-noiembrie, în Norvegia, cu participarea a peste 40.000 de militari din 31 de ţări, atât membre ale Alianţei, cât şi state partenere, precum Finlanda şi Suedia, notează Tass.

Forţele aeriene ale SUA şi ale altor opt naţiuni vor participa, în octombrie, la cel mai mare exerciţiu aviatic în Ucraina, denumit Clear Sky, menit a promova securitatea regională şi a îmbunătăţi cooperarea ţării cu membrii NATO, anunţă Stars and Stripes. Anunţul exerciţiului multinaţional Clear Sky vine la scurt timp după ce Ucraina a declarat că doreşte să înfiinţeze o bază navală la Marea de Azov, pentru a contracara Rusia.

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi-a încheiat vizita în Coreea de Nord, cu speranţa de reluare a tratativelor de denuclearizare între Pyongyang şi Washington, informează Time. În contextul summit-ului de la Pyongyang, miniştrii apărării ai celor două Corei au semnat un acord militar axat pe crearea unei zone-tampon de prevenire a ostilităţilor transfrontaliere, notează revista Time. Cele două părţi au convenit şi asupra unor schimburi transfrontaliere şi a cooperării economice, inclusiv a unor proiecte comune de conectare feroviară şi rutieră, plus redeschiderea parcului indurstial Kaesong, precizează The Korea Herald. China, Japonia şi Rusia au salutat rezultatul summit-ului intercoreean, mai ales atenuarea tensiunilor militare şi promovarea tratativelor de pace şi denuclearizare. În acelaşi timp, scrie The Washington Post, liderul sud-coreean Moon Jae-in a subliniat că, în cadrul discuţiilor, omologul său nord-coreean, Kim Jong Un, a afirmat că ar dori o nouă întâlnire cu preşedintele SUA, Donald Trump, pentru a accelera procesul de denuclearizare.

Cristina Zaharia, RADOR